2 Corinthians 8.16-9.5 (Epistle)

16Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi. 17Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bunăvoie spre voi. 18Am trimis cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile. 19Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră. 20În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defăimeze cu privire la acest belşug de ajutoare de care îngrijim. 21Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. 22Am trimis cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o de atâtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă, din pricina marii lui încrederi în voi. 23Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii bisericilor şi fala lui Hristos:

24daţi-le, înaintea bisericilor, dovadă de dragostea voastră şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi. 1Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi. 2Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către macedoneni şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei. 3Am trimis totuşi pe fraţi, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus. 4Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta. 5De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.

Colossians 1.12-18 (Epistle, Imagine)

12mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. 13El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, 14în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 15El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 16Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. 17El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. 18El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Mark 3.13-19 (Gospel)

13În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El. 14A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască. 15Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii. 16Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru; 17Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: „Fiii tunetului”; 18Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul, 19şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Luke 9.51-56, 10.22-24 (Gospel, Imagine)

51Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. 52A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” 55Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! 56Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat în alt sat. 22Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” 23Apoi S-a întors spre ucenici şi le-a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! 24Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”

Translation of the Image Not-Made-By-Hands of our Lord Jesus Christ from Edessa to Constantinople (944)

The Third “Feast of the Savior” in August While the Lord was preaching in Palestine, his fame reached a king Avgar of Edessa, who suffered from leprosy. Avgar sent a messenger named Ananias to ask whether the Lord could heal his illness. The king also charged Ananias, if he was unable to bring back Jesus Himself, to bring back a likeness of Him. When Ananias found Jesus, the Lord told him that he could not come to Edessa since the time of His passion was at hand. But he took a cloth and washed His face, miraculously leaving a perfect image of His face on the cloth. Ananias brought the holy image back to the king, who reverently kissed it. Immediately his leprosy was healed, save for a small lesion that remained on his forehead. Later the Apostle Thaddeus came to Edessa, preaching the gospel, and Avgar and his household were baptized, at which time his remaining leprosy vanished. The king had the holy likeness mounted on wood and displayed above the city gate for all to revere. But Avgar’s grandson returned to idolatry, and the Bishop of Edessa had the image hidden in the city wall to prevent it from being defiled. Many years later, when the Persian king Chosroes besieged Edessa, the Bishop Eulabius was told in a vision to find the sealed chamber, whose location had been forgotten. The holy icon was found, completely incorrupt, and by its power the Persian army was driven off. In the year 944 the image was brought to Constantinople and enshrined in the Church of the Theotokos called the Pharos. This is the event commemorated today.

Martyr Diomedes the Physician of Tarsus in Cilicia (298)

He is one of the Holy Unmercenary Physicians, a physician who practiced in Tarsus during the reign of Diocletian. Around 288 he came to Nicaea, where he healed many bodies by his medical arts and many souls through his preaching of the Gospel of Christ. The Emperor Diocletian sent men to arrest him, but when they arrived they found that he had already reposed. They cut off his head to take it back to the Emperor, and for this abomination were all struck blind. When Diocletian saw St Diomedes’ head, he ordered the men to return it to the body from which they had taken it. As soon as they had done so, their sight was restored.