Isaiah 2.3-11 (6th Hour)

3Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului. 4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. – 5Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! – 6Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor. 7Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n-au sfârşit; ţara este plină de cai, şi carele lor sunt fără număr. 8Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor. 9De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. – 10Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! – 11Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Genesis 1.24-2.3 (Vespers)

24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. 25Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. 26Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” 29Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. 30Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

31Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. 1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Proverbs 2.1-22 (Vespers)

1Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, 2dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; 3dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, 4dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, 5atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. 7El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie. 8Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. 9Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. 10Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; 11chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, 12ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; 13de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase; 14care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, 15care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite; 16ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare, 17care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei. 18Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: 19niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii. 20De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi! 21Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;

22dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

Great-martyr Theodore the Tyro (ca. 306)

The Greek Tyron means “conscript.” This holy Martyr of Christ came from Pontus and was a Roman legionary during Maximian’s persecution (ca. 303). Though he had been a Christian since childhood, he kept his faith secret while in the army. While his cohort was stationed near a town called Euchaita, he learned that the people there were being terrorized by a dragon which lived in the neighboring forest. He set off to face the dragon, praying to God that the outcome of the contest would be a sign to him of whether the time had come to offer himself for martyrdom. He found the fire-spitting monster and, arming himself with the sign of the Cross, drove his spear through its head and killed it.

His success convinced him that, having vanquished this fleshly dragon, he was ready to vanquish the spiritual dragon, the Devil. When the commander of his camp next ordered a sacrifice to the Gods, Theodore boldly refused, saying “I am a Christian!” Further, he encouraged the other Christians in his company to do the same. That night he went to a nearby pagan temple of Rhea, mother of the gods, and burned it down. He was seen by the caretaker of the temple and was brought unresisting to the governor Publius. Theodore was thrown into a solitary dungeon cell; there he refused bread and water, saying that Christ had promised him food from heaven. He spent his time there chanting hymns with the angels, so that the guards were convinced that other Christians had somehow joined him in his cell.

When all argument, cajolery, bribery and threat had failed to turn the soldier from Christ, the governor resorted to torture, subjecting the Saint to terrible mutilations; but when Theodore endured them calmly and resolutely, the governor began to fear that his example would encourage other Christians, and ordered that he be burned. Taken to the stake, the Martyr walked freely into the flames, where he gave back his soul to God. When his body was ransomed and taken from the ashes by a pious Christian, it was found to be untouched. A church was built in Euchaita in honor of the Martyr; many pilgrims came there for the healing of soul and body.

In 361, the Emperor Julian the Apostate ordered the Prefect of Constantinople to have all foods in the marketplaces sprinkled with blood of animals sacrificed to the pagan gods during the first week of Lent, so that Christians would be unable to escape contact with idolatry. But St Theodore appeared in a vision to Patriarch Eudoxius (360-364), warned him of the plan and told him to instruct his flock not to buy any food in the marketplace, but to eat kolyva made from boiled wheat grains. So, through the Saint’s intervention, the people were preserved from the stain of idolatry. Ever since, the Church has commemorated the miracle on the first Saturday of Great Lent. Since that time kolyva has come to be offered also in honor of the Saints and in memory of the departed. The whole grain represents the body, sown corruptible, which will be raised incorruptible (2 Cor. 15:37); it is usually sweetened with honey to signify the delights of Paradise.