Isaiah 2.11-21 (6th Hour)

11Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. 12Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat; 13împotriva tuturor cedrilor înalţi şi falnici ai Libanului şi împotriva tuturor stejarilor Basanului; 14împotriva tuturor munţilor înalţi şi împotriva tuturor dealurilor falnice; 15împotriva tuturor turnurilor înalte şi împotriva tuturor zidurilor întărite; 16împotriva tuturor corăbiilor din Tarsis şi împotriva tuturor lucrurilor plăcute la vedere. 17Mândria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. 18Toţi idolii vor pieri. 19Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul. 20În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care şi-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci; 21şi vor intra în găurile stâncilor şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.

Genesis 2.4-19 (Vespers)

4Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute. 5În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul. 6Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului. 7Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. 8Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. 9Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. 10Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. 11Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. 12Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. 13Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. 14Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. 15Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” 18Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

Proverbs 3.1-18 (Vespers)

1Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! 2Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. 3Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. 4Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. 5Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! 6Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. 7Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău! 8Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale. 9Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: 10căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must. 11Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui. 12Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte! 13Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere! 14Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul; 15ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. 16În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă. 17Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. 18Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.

St Leo the Great, pope of Rome(461)

Pope Leo was one of the great bastions of Orthodoxy during the time of the monophysite heresy and its offshoots. ‘According to some, this Saint was born in Rome, but according to others in Tyrrenia (Tuscany), and was consecrated to the archiepiscopal throne of Rome in 440. In 448, when St Flavian, Archbishop of Constantinople [also commemorated today], summoned Eutyches, an archimandrite in Constantinople, to give account for his teaching that there was only one nature in Christ after the Incarnation, Eutyches appealed to St Leo in Rome. After St Leo had carefully examined Eutyches’ teachings, he wrote an epistle to St Flavian, setting forth the Orthodox teaching of the person of Christ, and His two natures, and also counseling Flavian that, should Eutyches sincerely repent of his error, he should be received back with all good will. At the Council held in Ephesus in 449, which was presided over by Dioscorus, Patriarch of Alexandria (and which Saint Leo, in a letter to the holy Empress Pulcheria in 451, was the first to call “The Robber Council”), Dioscorus, having military might behind him, did not allow Saint Leo’s epistle to Flavian to be read, although repeatedly asked to do so; even before the Robber Council was held, Dioscorus had uncanonically received the unrepentant Eutyches back into communion. Because Saint Leo had many cares in Rome owing to the wars of Attila the Hun and other barbarians, in 451 he sent four delegates to the Fourth Ecumenical Council, where 630 Fathers gathered in Chalcedon during the reign of Marcian, to condemn the teachings of Eutyches and those who supported him. Saint Leo’s epistle to Flavian was read at the Fourth Council, and was confirmed by the Holy Fathers as the Orthodox teaching on the incarnate Person of our Lord; it is also called the “Tome of Leo.” The Saint wrote many works in Latin; he reposed in 461.’(Great Horologion).

St Leo is remembered for saving Rome from conquest by Attila the Hun. When Attila drew near to Rome, preparing to pillage the city, St Leo went out to him in his episcopal vestments and enjoined him to turn back. For reasons unknown to worldly historians, the pitiless Attila with all his troops abandoned their attack and returned the way they had come.