Colossians 1.3-6 (Epistle)

3Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi 4şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, 5din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, 6care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,

Galatians 3.8-12 (Epistle, Saturday before Nativity)

8Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” 9Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. 10Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” 11Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” 12Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”

Luke 14.1-11 (Gospel)

1Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. 2Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. 3Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” 4Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul. 5Pe urmă le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” 6Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe. 7Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis: 8„Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine, 9şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el să vină să-ţi zică: „Dă locul tău omului acestuia.” Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă. 10Ci, când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat.”

Luke 13.18-29 (Gospel, Saturday before Nativity)

18El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? 19Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.” 20El a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? 21Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.” 22Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim. 23Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: 24„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. 25Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.” 26Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.” 27Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.” 28Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. 29Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.

Holy Hieromartyr Ignatius the God-bearer, Bishop of Antioch (107)

There is a tradition that it was the young boy Ignatius whom Christ took upon his knee to explain to His followers that they must become as children to enter the Kingdom. He knew the holy Apostles personally and, with St Polycarp (February 25) was a disciple of St John the Evangelist. He succeeded Evodus as second Bishop of Antioch, the capital of Syria and at that time one of the largest cities in the world. Here, during the persecutions of Domitian, he strengthened the faithful, brought many pagans to Christ, and prayed that he himself would be granted the crown of martyrdom. His flock called him the Godbearer, a title that he did not refuse, for he said that all Christians after their Baptism are truly Bearers of Christ, clothed in the Holy Spirit.

When peace was restored to the Church for awhile, the holy Bishop devoted himself to organizing the young Church on strong foundations at a time when the last of the Apostles had only recently passed away. He established the principle that the Grace imparted to the Apostles at Pentecost was handed down to the bishops appointed by them, and so on through the generations: the Apostolic Succession.

The Emperor Trajan, passing through Syria to make war in Armenia, spent some time in Antioch and initiated a persecution of Christians. Rejoicing that the time of martyrdom had at last arrived, Ignatius presented himself before the Emperor and eloquently declared his faith in Christ.

“So you are a disciple of the one crucified under Pontius Pilate?” asked the Emperor.

“I am the disciple of Him who has nailed my sin to the Cross, and has trodden the Devil and his devices underfoot.”

“Why do you call yourself the Godbearer?”

“Because I carry the living Christ within me!”

“Therefore, let the bearer of the Crucified One be taken in chains to Rome, there to be fed to the lions for the amusement of the people.”

And so it was. During the long and difficult journey to Rome, cruelly mistreated by his guards, the Saint wrote a series of letters to the young churches which remain one of the treasures of the Church. In Smyrna, he was able to meet with his fellow-disciple Polycarp and entrust to him the care of the churches whose shepherd he had been. As Trajan had ordered, in Rome he was taken to the amphitheater and, as the Synaxarion says, “entered the arena as though approaching the holy altar to serve his last Liturgy in the presence of the faithful, who were crowded among pagans on the steps of the amphitheatre.” In a few moments he was completely devoured by the lions, save for a few bones. These were gathered by the faithful and returned to Antioch.

In his Letter to the Romans, the holy Bishop wrote to some who wished to rescue him from his martyrdom: “I am the wheat of God, and am ground by the teeth of the wild beasts, that I may be found to be the pure bread of God.”

Repose of Our Holy Father John of Kronstadt (1908)

His main commemoration is on October 19.