Isaiah 48.17-49.4 (6th Hour)

17Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! 18O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării. 19Sămânţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pântecelui tău, ca boabele de nisip; numele tău n-ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea. 20Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! Vestiţi, trâmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire până la capătul pământului, spuneţi: „Domnul a răscumpărat pe robul Său, Iacov!” 21Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa.

22Cei răi n-au pace, zice Domnul. 1Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei. 2Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi. 3„Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.” 4Şi eu mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, şi răsplata mea, la Dumnezeul meu.

Genesis 27.1-41 (Vespers)

1Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el. 2Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. 3Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat. 4Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.” 5Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă. 6Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau: 7„Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.” 8Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. 9Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place; 10tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” 11Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc. 12Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.” 13Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” 14Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său. 15În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr. 16I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr. 17Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise. 18El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” 19Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 20Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” 21Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” 22Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” 23Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat. 24Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.” 25Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut. 26Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.” 27Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul. 28Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! 29Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” 30Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare. 31A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 32Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.” 33Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” 34Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” 35Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.” 36Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” 37Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” 38Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns. 39Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus. 40Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!” 41Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.”

Proverbs 19.16-25 (Vespers)

16Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri. – 17Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. – 18Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. – 19Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci, dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta. – 20Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura ca să fii înţelept pe viitor! – 21Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. – 22Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos. – 23Frica de Domnul duce la viaţă, şi cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. – 24Leneşul îşi vâră mâna în strachină şi n-o duce înapoi la gură. – 25Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. –

St Alexis, the Man of God (411)

He was born of pious and noble parents in Rome in the time of the Emperor Honorius. His parents, Euphemianus and Agalais, set a high standard of godly living: his father, though wealthy, sat down to dine only once a day, at sunset. By his parents’ arrangement Alexis was married at a young age. However, without ever living with his new wife, he fled to Edessa in Mesopotamia, where he lived in asceticism for eighteen years, presenting himself as a beggar in order to avoid the praise of men. When, despite his efforts, he began to be known as a holy man, he fled the city and took ship for Laodicea. By divine providence, the ship was blown off course and forced to land in Rome. Taking this as a sign, Alexis, still disguised as a beggar, returned to his parents’ house, where he sat at the gates, unrecognized by any of his family. His father, not knowing who he was, allowed him to live in a hut in his courtyard. There Alexis spent another seventeen years, living only on bread and water. He died clutching a piece of paper on which he had revealed his true identity. At the time of his death, the pope of Rome heard a voice saying “Look for the Man of God,” and revealing where he should look. It is said that the Emperor Honorius, the Pope and a large retinue came to the house, where they found Alexis dead in his tiny hut, his face shining like the sun. His parents and wife were at first overcome with grief to learn that their son and husband had been secretly living near them, but they were comforted when they saw that his body healed the sick and exuded a fragrant myrrh. Thus they knew that God had glorified him. His head is preserved at the Church of St Laurus on the Peloponnese.

St Patrick, Enlightener of Ireland (ca. 461)

“Saint Patrick, the Apostle of the Irish, was seized from his native Britain by Irish marauders when he was sixteen years old. Though the son of a deacon and grandson of a priest, it was not until his captivity that he sought out the Lord with his whole heart. In his Confession, the testament he wrote towards the end of his life, he says, ‘After I came to Ireland — every day I had to tend sheep, and many times a day I prayed — the love of God and His fear came to me more and more, and my faith was strengthened. And my spirit was so moved that in a single day I would say as many as a hundred prayers, and almost as many at night, and this even when I was staying in the woods and on the mountain; and I would rise for prayer before daylight, through snow, through frost, through rain, and I felt no harm.”

After six years of slavery in Ireland, he was guided by God to make his escape, and afterwards struggled in the monastic life in Aesir in Gaul [now France], under the guidance of the holy Bishop Germanus. Many years later he was ordained bishop and sent to Ireland once again, about the year 432, to convert the Irish to Christ. His arduous labours bore so much fruit that within seven years, three bishops were sent from Gaul to help him shepherd his flock, ‘my brethren and sons whom I have baptized in the Lord — so many thousands of people,’ he says in his Confession.

His apostolic work was not accomplished without much ‘weariness and painfulness,’ long journeys through difficult country, and many perils; he says his very life was in danger twelve times. When he came to Ireland, as its enlightener, it was a pagan country; when he ended his earthly life some thirty years later, about 461, the Faith of Christ was established in every corner.” (Great Horologion)

The work of St Patrick and his brethren has been called the most successful single missionary venture in the history of the Church.

It is said of St Patrick that he chanted the entire Psalter every day.