Scripture Readings
John 20.19-31
(9th Matins Gospel)
19În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
20Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
23Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”
24Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
30Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.
Hebrews 9.11-14 (Epistle)
11Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
13Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
Galatians 3.23-29
(Epistle, St Mary)
23Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
24Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
25După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
26Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
27Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
28Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
29Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Mark 10.32-45 (Gospel)
32Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple.
33„Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor,
34care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.”
35Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”
36El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?”
37„Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta, şi altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta.”
38Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”
39„Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu veţi fi botezaţi;
40dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.”
41Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan.
42Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai Neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
43Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
44şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
45Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
Luke 7.36-50
(Gospel, St Mary)
36Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.
37Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor
38şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.
39Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
40Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.
41„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci.
42Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
43Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
44Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.
45Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
47De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”
48Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”
49Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”
50Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”
Commemorations
Martyr Sabinas of Hermopolis, Egypt (287)
He was the administrator (we would say mayor) of the city of Hermopolis in Egypt. During a persecution, he and many other Christians fled to the mountains, where Sabinas shut himself in a hut and spent his days in fasting and prayer. But a poor man who brought him food (and whom Sabinas had helped in many ways) betrayed him to the authorities for two pieces of gold. Sabinas and six others were arrested, bound and brought before the governor Arian. After harsh torture, Sabinas was drowned in the Nile.
Our Holy Father Christodoulos, Wonderworker of Patmos (1111)
He was from the region of Nicaea, and was named John by his parents Theodore and Anna. He took up the monastic life at an early age, and was renamed Christodoulos (‘Slave of Christ’). After going far in the ascetical life, he was given permission by the Emperor Alexis I (1081-1118) to establish a church and monastery on the island of Patmos, dedicated to St John the Evangelist. Both the church and the monastery stand and continue in use to this day. When Patmos was attacked by the Arabs, he and his disciples fled to Euboea, where he reposed. The Saint’s disciples brought his relics back to his own monastery, where they continue to work miracles today.
Holy Apostle Aristobulus of the Seventy, first Bishop of Britain (1st c.)
“He was the brother of the Apostle Barnabas and was born in Cyprus. He was a follower of the Apostle Paul, who mentions him in his Epistle to the Romans (16:10). When the great Apostle Paul created many bishops for different parts of the world, he made this Aristobulus bishop of Britain (i.e. England). In Britain there was a wild people, pagan and wicked, and Aristobulus endured among them unmentionable torments, misfortunes and malice. They smote him without mercy, dragged him through the streets, mocked him and jeered at him. But in the end this holy man came to success by the power of the grace of God. He enlightened the people, baptised them in the name of Christ the Lord, built churches, ordained priests and deacons and finally died there in peace and went to the Kingdom of the Lord whom he had served so faithfully.” (Prologue)
Note: in the Greek calendar he is commemorated on March 15.