Isaiah 3.1-14 (6th Hour)

1Domnul Dumnezeul oştirilor va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă, 2pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc, pe ghicitor şi pe bătrân, 3pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit. 4„Le voi da băieţi drept căpetenii – zice Domnul – şi nişte copii vor stăpâni peste ei. 5Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.” 6Vor merge până acolo încât unul va apuca pe fratele său, în casa părintească, şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile acestea sub mâna ta!” 7Dar în aceeaşi zi el va răspunde: „Nu pot să fiu doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu mă puneţi căpetenie peste popor.” 8Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului, înfruntând privirile Lui măreţe. 9Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele! 10„Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. 11Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. 12Poporul meu este asuprit de nişte copii şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!” 13Domnul Se înfăţişează la judecată, stă în picioare ca să judece popoarele. 14Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre!

Genesis 2.20-3.20 (Vespers)

20Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. 21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” 24De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.

25Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine. 1Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” 2Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. 3Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 4Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, 5dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” 6Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. 7Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. 8Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” 11Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” 13Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” 14Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” 16Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” 17Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. 19În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” 20Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.

Proverbs 3.19-34 (Vespers)

19Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile; 20prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua. 21Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! 22Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău. 23Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. 24Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. 25Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi; 26căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. 27Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. 28Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai. 29Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine. 30Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău. 31Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui! 32Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană. 33Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântă. 34Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

Our Holy Father Auxentius (470)

He was of Persian origin, born in Syria. As a young man, he distinguished himself as a member of the court of the Emperor Theodosius the Younger. Seeing the vanity of the world’s honors and pleasures, he became a monk in Constantinople; but when the people began to praise his holiness, he fled to Mount Oxeia near Chalcedon, which later became known as Auxentius’ Mountain. There he built a small hut and lived in reclusion; but in time he was discovered by some shepherds, and the faithful began to come in increasing numbers for his teaching, blessing, prayers and healing. He performed countless miracles, but such was his humility that he always sought to avoid their being attributed to him. When he was asked to pray for someone’s healing, he would try to refuse, saying “I too am a sinful man.” But, when he was prevailed on by the pleas of the people, he would call on all of them to pray together for the healing; or he would remind them that God would give according to their faith; or he would say to the sick person “The Lord Jesus Christ heals you.” When the Emperor Marcian summoned the Fourth Ecumenical Council to Chalcedon, he ordered that the hermit join the assembly of holy Fathers. Auxentius refused, saying that doctrinal teaching was the province of bishops, not monks. The Emperor’s envoys took him by force. He was greeted with honor by the Emperor, and affirmed all the decisions of the Council.

He never returned to Mount Oxeia, but settled in an even wilder and more remote spot on Mount Skopa, which later came to be called Mount St Auxentius. His disciples built him a tiny wooden hut with one small window through which he could converse with his steady stream of visitors. He reposed in peace in 470. A great crowd gathered for his funeral, and his holy relics were taken into the care of a women’s monastery whose spiritual Father he had been.

Mount St Auxentius soon became a center of hesychastic life, with seven monasteries.

Saint Cyril, Equal to the Apostles and Enlightener of the Slavs (869)

See the joint commemoration of Sts Cyril and Methodius on May 11.

Venerable Maron the Hermit of Syria (ca. 423)

This ascetic and wonderworker was a friend of St John Chrysostom. Read his life here.