Hebrews 1.1-12 (Epistle)

1După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. 3El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, 4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. 5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? 6Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” 7Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; 8pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; 9Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” 10Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. 11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”

2 Timothy 2.1-10 (Epistle, St Theodore)

1Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. 2Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. 3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. 5Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 6Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. 7Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. 8Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, 9pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.

Mark 2.23-3.5 (Gospel)

23S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu. 24Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?” 25Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? 26Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?” 27Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” 1Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. 2Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. 3Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” 4Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. 5Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.

John 15.17-16.2 (Gospel, St Theodore)

17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii. 18Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. 19Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. 20Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 22Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor. 23Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. 24Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.” 26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

27Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început. 1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. 2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

Holy Apostle Onesimos (ca. 109)

He was a Phrygian by birth, a slave of Philemon, to whom the Apostle Paul addressed his epistle. Onesimos escaped from Philemon and fled to Rome, where he was converted to the Faith by St Paul. St Paul sent him back to his master, who at St Paul’s urging gave him his freedom. He served the Church for many years before dying a martyr, beaten to death with clubs.

Saint Onesimos is also commemorated on November 22, with Sts Philemon, Archippus and Aphia; and on January 4 at the Synaxis of the Seventy Disciples.

Our Venerable Father Dalmatius of Siberia (1697)

Saint Dalmatius is venerated as a pioneer of the movement that took many ascetics to dwell in the wilderness of Siberia, establishing a new company of Desert Fathers and causing the Russian Far North to be called the ‘Northern Thebaid.’ He was born in Tobolsk and reared in piety by his family, recently-converted Tatars. When grown, he entered the imperial army as a Cossack and served with such distinction that the Tsar awarded him a noble title. He married and lived in Tobolsk in comfort and prosperity. One day — after the destruction of Tobolsk in a great fire in 1643 — struck by a realization of the vanity of worldly things, he left family, wealth and property and went to a monastery in the Ural Mountains, taking with him only an icon of the Dormition of the Theotokos.

He was tonsured a monk with the name of Dalmatius, and devoted himself to prayer and ascesis with such fervor that, a short time later, the brethren elected him Abbot. Fearing pride and fleeing honor, Dalmatius fled with his icon of the Theotokos to a remote cave, where he lived a life of silence and continual prayer. His presence did not long remain secret in that sparsely-settled region, and soon Christians were coming from far and wide to ask his prayer and counsel; many pagans came to him for holy Baptism. Soon his habitation became too small for those who had chosen to stay as his disciples, and the Saint received a blessing from the Bishop of Tobolsk to build a wooden chapel and some cells. This was the beginning of the great Monastery of the Dormition (also called the Monastery of St Dalmatius).

Over the years the brethren endured many tribulations. Once the Tatar Prince of the region, provoked by false rumors, planned to destroy the monastery and kill all the monks. The night before the attack, the holy Mother of God appeared to the prince in resplendent clothes, holding a flaming sword in one hand and a scourge in the other. She forbade the Prince to harm the monastery or the brethren, and commanded him to give them a permanent concession over the region. Convinced by this vision, the Prince made peace with the monks and became the Monastery’s protector, though he was a Muslim.

In the succeeding years the Monastery was repeatedly burned down by the fierce pagan tribes which inhabited the area; once all the monks except St Dalmatius himself were butchered, but always the monastery was rebuilt. The Saint reposed in peace in 1697, and was succeeded as abbot by his own son Isaac, who built a stone shrine at the Monastery to house the relics of the Saint and the icon of the Mother of God which he had kept with him throughout his monastic life.

Our Venerable Father Anthimos of Chios (1960)

He was born in 1869 to devout peasants on Chios; he left elementary school early to become a shoemender. At the age of nineteen he visited a monastery (founded by the monk Pachomios, who had been the spiritual counsellor of St Nektarios); he was so moved by the monks’ ‘angelic life’ that on returning home he built himself a small hut and dwelt in it. His only ‘help’ in his spiritual contests was an icon of the Mother of God, which soon began to work miracles, drawing many to his hermitage. After a time he retired to a monastery where he was tonsured under the name Anthimos. He fell ill there, and his abbot sent him home to his parents for the sake of his health. At home, despite the fact that he was caring for his aged parents and practicing his shoemender’s trade, he continued to live as a monk, spending nights on end in prayer and sometimes living only on bread and water for extended periods.

Increasing numbers of visitors came to his hermitage and wonder-working icon of the Theotokos, and in 1910 he received the Great Schema. The people of Chios wanted him to be ordained to the priesthood, but his bishop refused due to the Saint’s lack of education. At the prompting of Anthimos’ godfather, the Bishop of Smyrna ordained him instead. After a pilgrimage to Mt Athos, he returned to Chios, where he became chaplain to a leper hospital. Soon the hospital, which had fallen into corruption, became a spiritual center, as much like a monastery as a hospital. Saint Anthimos tended many of the sickest with his own hands, working many miracles of healing; some of his recovered patients became monks or nuns.

With the notorious ‘Exchange of Populations’ of 1922-1924, refugees poured into Chios, many of them destitute nuns and girls. In response to a vision of the Mother of God, St Anthimos built a monastery, which opened with thirty nuns and grew rapidly, despite the opposition of many who said that setting up such a community was out of date (in 1924!). The monastery soon housed eighty nuns and was known througout Greece as a model of monastic life. Father Anthimos served as priest to the nuns, and continued to receive the many faithful — often sixty or seventy per day — who came to him for prayer or counsel. He carried on this ministry for more than thirty years, working many miracles of healing. When he was too old to work with his hands, he retired to his cell and prayed that he be enabled to serve his neighbor until his last breath. He reposed in peace at the age of ninety-one, mourned and revered by the whole island of Chios.