3 John 1.1-14 (Epistle)

1Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr. 2Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. 3A fost o mare bucurie pentru mine când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr. 4Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. 5Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată. 6Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; 7căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. 8Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. 9Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. 10De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică. 11Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. 12Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată. 13Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei. 14Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.

Luke 19.29-40, 22.7-39 (Gospel)

29Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi 30şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. 31Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegaţi?”, să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.” 32Cei ce fuseseră trimişi s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus. 33Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul?” 34Ei au răspuns: „Domnul are trebuinţă de el.” 35Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el şi au aşezat pe Isus, călare deasupra. 36Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum. 37Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. 38Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!” 39Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!” 40Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” 7Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paştile, a venit. 8Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne paştile, ca să mâncăm.” 9„Unde voieşti să pregătim?”, L-au întrebat ei. 10El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra 11şi spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul îţi zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?” 12Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi paştile.” 13Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit paştile. 14Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. 15El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paştile acestea cu voi înainte de patima Mea; 16căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” 17Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; 18pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” 19Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 20Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi. 21Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. 22Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!” 23Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. 24Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. 25Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. 26Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte. 27Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă. 28Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. 29De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, 30ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” 31Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. 32Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” 33„Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” 34Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.” 35Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. 36Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie. 37Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” 38„Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!” 39După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

Holy and Righteous Symeon the God-receiver and the Prophetess Anna

“There is an ancient tradition that the holy, righteous elder Symeon, who came from Egypt, was one of the Seventy learned Jews chosen in the days of the Pharoah Ptolemy Philadelphus (285-246 BC) for the task of rendering the Hebrew Bible into Greek, and that to Symeon was assigned the translation of the book of the Prophet Isaiah. When he reached the famous passage where the Prophet foretells the virgin birth of Christ, saying: Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel (Is. 7:14), he was so perplexed that he took a penknife to erase the word ‘virgin’ in order to replace it by ‘young woman’. At that moment, an angel of God appeared and prevented him from altering the sacred text, explaining that what seemed impossible to him was, in fact, a prophecy of the coming into this world of the Son of God. To confirm the truth of this, he promised that Symeon would not see death until he had seen and touched the Messiah born of the Virgin. When, after many long years, Christ was brought into the Temple at Jerusalem by the All-Holy Mother of God, the Holy Spirit revealed to the Elder Symeon that the time of fulfilment of the promise had come. He hurried to the Temple and, taking the Child in his arms, he was able to say wholeheartedly to God: Lord, now lettest thou Thy servant depart in peace according to Thy word, for mine eyes have seen Thy salvation (Luke 2:29). For indeed, the Elder Symeon was the living image of the ancient Israel of the Old Testament, which having awaited the coming of the Messiah was ready to fade away and give place to the light and truth of the Gospel. The relics of the holy and righteous Symeon were venerated at Constantinople in the church of St James, built at the time of the Emperor Justin.

“The prophetess Anna, the daughter of Phanuel, was eighty-four years old. Since the early death of her husband, she had spent her whole life in the Temple in hope of the coming of the Saviour. She is the pattern for holy widows, virgins and monks, who have freed themselves of worldly cares in order to dwell always in the Temple, offering their fasts, hymns and prayers in eager expectation of the Lord’s coming. And when, like Anna and Symeon, they have seen the indwelling Christ with the eyes of their heart and touched Him through their spiritual senses, they proclaim with joy and assurance to all mankind that the Saviour is still coming into the world: A light to lighten the Gentiles and the glory of His people Israel (Luke 2:32).” (Synaxarion)

The Synaxarion notes that the tradition that St Symeon was one of the Seventy is by no means universal among the Fathers. According to some, Symeon was the son of Hillel and father of Gamaliel, St Paul’s teacher. According to others, he was a righteous and devout Jew aged 112, neither a priest nor a Pharisee.

Our Father among the Saints, Nikolai (Nicholas), Archbishop and Enlightener of Japan (1912)

Born in Russia in 1836, he became one of the great Orthodox missionaries of modern times. As a boy, he resolved to become a missionary in the far East. With the counsel and blessing of Bishop Innocent of Siberia and Alaska, he went to Japan in 1861 and joined a small Russian mission there. Though the mission’s official purpose was to minister to the Russian consular community, the consul-general who invited Hieromonk Nikolai hoped to bring the light of the Orthodox Faith to the Japanese people as well. Realizing that he could only hope to convert the Japanese people if they understood one another well, Fr Nikolai immersed himself in the study of Japanese thought, culture and language. Over the course of his life he translated most of the Bible and most of the Orthodox services into Japanese, and became a fluent speaker of the language. He encountered much resistance: Preaching of Christian doctrine was officially banned in Japan, and a Samurai once approached him with the words “Foreigners must die!” It was this same Samurai who later became his first Japanese priest. In 1880 he was elevated to Bishop of Japan. During the Russo-Japanese war he remained in Japan and labored successfully to overcome nationalist strife that might have harmed or destroyed the Church in Japan. He encouraged all his Japanese faithful to pray for the Japanese armed forces, though he explained that as a Russian he could not do so, and excluded himself from all public services for the duration of the war. He sent Russian-speaking Japanese priests to the prison camps to minister to Russian prisoners of war. At the time of his repose in 1912, after forty-eight years in Japan, St Nikolai left a Cathedral, eight churches, more than 400 chapels and meeting houses, 34 priests, 8 deacons, 115 lay catechists, and 34,110 Orthodox faithful. The Church of Japan is now an autonomous Orthodox Church under the care of the Moscow Patriarchate.