Jude 1-10 (Epistle)

1Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos: 2Îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite. 3Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. 4Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. 5Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut. 6El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. 7Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. 8Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile. 9Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” 10Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.

Luke 22.39-42, 45-23.1 (Gospel)

39După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. 40Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” 41Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage, 42zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” 45După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare 46şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” 47Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. 48Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” 49Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” 50Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat. 52Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? 53În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” 54După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. 55Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei. 56O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” 57Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.” 58Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.” 59Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.” 60Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul. 61Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.” 62Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar. 63Oamenii care păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau. 64L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” 65Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri. 66Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Ei I-au zis: 67„Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede; 68şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. 69De acum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.” 70Toţi au zis: „Eşti Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi; da, sunt.”

71Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.” 1S-au sculat toţi şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.

St Isidore of Pelusium, monk (440-449)

He was born to a noble family in Alexandria. For a short time he taught rhetoric in Pelusium in Egypt; but soon his love for the things of God led him to flee to the Desert as a solitary. After a year of ascetical life, he returned to Pelusium, where he was ordained to the priesthood. After a few years he retired to a monastery where he spent the rest of his life, eventually becoming Abbot. From the monastery he wrote thousands of epistles full of divine grace and wisdom; of these more than two thousand still survive.

Saint Isidore was a student and devout disciple of St John Chrysostom, as he knew him through his writings. When St Cyril became Patriarch of Alexandria, he refused to commemorate St John in the diptychs during the Divine Liturgy. Saint Isidore wrote him a strong letter reminding him not to heed the rumors, prejudices or threats of men, and St Cyril was persuaded to restore commemoration of the Archbishop of Constantinople, and later became a strong advocate of the veneration of St John. Isidore, though a monk, was treated as a spiritual father by Patriarch Cyril: around 433, when St Cyril was inclined to deal harshly with some who had been swept up in the Nestorian heresy, St Isidore wrote to him: ‘As your father, since you are pleased to give me this name, or rather as your son, I adjure you to put an end to this dissension lest a permanent breach be made under the pretext of piety.’

With reputation came persecution, and St Isidore suffered much from Imperial and church authorities unhappy with his holy influence. He bore all these troubles impassibly, and in 440 (according to one source) or about 449 (according to another) he joyfully gave up his soul to God.

Venerable Cyril of New Lake (Novoezezrsk) (1532)

When he was only fifteen, St Cyril left home in secret to join the Monastery of St Cornelius of Komel (May 19). Seven years later his father visited the monastery and recognized his son. Instead of persuading Cyril to return to the world, the father was persuaded by his son to enter monastic life; his mother soon joined them, entering a convent nearby. Within the next few years, St Cyril’s mother and father both died, prompting him to exclaim ‘I too am mortal!’ He redoubled his ascetical labors and before long was granted the gift of tears in prayer. Ten years after entering the monastery, St Cyril obtained his abbot’s blessing to live the life of a hermit. He lived in complete reclusion, subsisting on wild greens and mushrooms. After seven years of solitude, he built a hermitage at New Lake and established two churches there. Soon he was ordained to the priesthood. His sanctity attracted a large company of disciples, and he founded a large monastery. There he continued to live in the strictest asceticism and shared in all the common labor of the monks. Once some thieves tried to steal the church bells, but by divine intervention became disoriented and circled the monastery in the dark until morning. When they were apprehended and brought to the Saint, he told them, ‘My children, no one has ever been enriched by stealing, but many have lost even what belonged to them.’ He then ordered that they be given food and released.

During his lifetime the Saint wrought many healings, and was especially known for restoring the sight of the blind. Once his disciple Athanasius saw an unknown deacon serving with St Cyril at the Liturgy. The mysterious deacon disappeared at the end of the service, and St Cyril forbade his disciple to speak of the incident until after his death. In 1532 the Saint reposed in peace: his last words were ‘Glory to God for all things!’