Isaiah 7.1-14 (6th Hour)

1S-a întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s-a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată; dar n-a putut să-l bată. 2Când au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim!”, a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul. 3Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului 4şi spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se înmoaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia! 5Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: 6„Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.” 7Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc. 8Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor. 9Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” 10Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis: 11„Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” 12Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” 13Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? 14De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.

Genesis 5.32-6.8 (Vespers)

32Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. 1Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, 2fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” 8Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

Proverbs 6.20-7.1 (Vespers)

20Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale: 21leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. 22Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare! 23Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. 24Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. 25N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. 26Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump. 27Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? 28Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele? 29Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit. 30Hoţul nu este urgisit când fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame; 31şi dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă. 32Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. 33Nu va avea decât rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge. 34Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n-are milă în ziua răzbunării;

35nu se uită la niciun preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar. 1Fiule, păstrează cuvintele mele şi ţine la tine sfaturile mele.

Martyr Eudocia of Heliopolis (2nd c.)

Eudocia was from Heliopolis of Phoenicia (now Baalbek in Lebanon). A surpassingly beautiful pagan, she led a licentious life and became wealthy from the gifts of her many lovers. One day an elderly monk, Germanus, came to Heliopolis and stayed with a Christian whose house adjoined Eudocia’s. At night, he began to read aloud from the Psalter and a book on the Last Judgment. From next-door, Eudocia heard him. Her heart was reached, and she stood attentively all night, listening to every word in fear and contrition. The next day she begged Germanus to visit her, and he explained the saving Christian faith to her. Finally, Eudocia asked the local bishop to baptise her. She freed her servants, gave all her wealth to the poor, and entered a monastery.

“Her former lovers, enraged at her conversion, her refusal to return to her old ways, and the withering away of her beauty through the severe mortifications she practiced, betrayed her as a Christian to Vincent the Governor, and she was beheaded”(Great Horologion). According to some,this was under Trajan (98-117); according to others, under Hadrian (117-138).

The Prologue gives a somewhat different account: that after entering the monastery, Eudocia was permitted to pursue the monastic life in peace — with such devotion that, thirteen months after she entered the monastery, she was chosen as abbess. She lived for fifty-six years in the monastery, and was granted the gift of raising the dead. In her old age, a persecution of Christians arose, and Eudocia was beheaded along with many others. “Here is a wonderful example of how a vessel of uncleanness can be purified, sanctified and filled with a precious, heavenly fragrance by the grace of the Holy Spirit” (Prologue).