1 John 4.20-5.21 (Epistle)

20Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

21Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său. 1Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. 2Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. 3Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; 4pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. 5Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. 7(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.) 8Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor. 9Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. 10Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. 11Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. 13V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică. 14Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 15Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 16Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. 17Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte. 18Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. 19Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău. 20Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. 21Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.

Mark 15.1-15 (Gospel)

1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat. 2Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. 3Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. 4Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!” 5Isus n-a mai dat niciun răspuns, lucru care a mirat pe Pilat. 6La fiecare praznic al Paştilor, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. 7În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. 8Norodul s-a suit şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea întotdeauna. 9Pilat le-a răspuns: „Voiţi să vă slobod pe Împăratul iudeilor?” 10Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mâna lui. 11Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba. 12Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?” 13Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!” 14„Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!” 15Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.

Our Holy Father Parthenius, Bishop of Lampsacus (4th c.)

He was an illiterate fisherman, but always listened carefully to the readings of Holy Scripture in church, and strove to put their teaching into practice. Whatever he earned from his trade he gave to the poor, keeping back nothing for himself. His charity became so well-known that Philetus, Bishop of Melitopolis, ordained him to the priesthood, charging him to travel throughout the diocese visiting Christians. Parthenius fulfilled his mission admirably, and his many miracles and healings — even raising the dead to life — showed that divine favor rested on him. Ascalus, Metropolitan of Cyzicus, made him Bishop of Lampsacus, at that time an almost completely pagan city. By virtue of his preaching, prayer and fasting, St Parthenius in time converted the whole city to Christ.

Miracles of healing poured forth from the holy bishop so reliably (according to the Synaxarion) the city’s doctors became superfluous. Demons took flight at the Saint’s approach. Once, when he commanded a demon to depart from a poor man, the spirit begged him, ‘Give me a place to live, even swine!’ ‘No,’ the bishop replied, ‘But you may come and dwell in me!’ The demon fled, crying as though burned, ‘How can I enter God’s house? Great is the power of the Christians!’

Once Parthenius visited Heraclea in Thrace, whose Bishop Hypatian was extremely ill. The Saint revealed to the bishop that avarice was the true cause of his ailment. ‘Give to the poor the goods that you are withholding from them, and you will recover.’ The Metropolitan had himself carried to the church on a stretcher and publicly gave all his possessions to the poor. Three days later he was completely cured. On leaving the city, Parthenius told the Metropolitan that his own death was near and, soon after returning to Lampsacus, reposed in peace.

Our Venerable Father Luke the New of Mount Stirion (ca. 950)

Is there such a thing as a natural monk? Saint Luke was born in 896 to pious parents who came from Aegina but were forced to settle on the Greek mainland due to Saracen raids. From his earliest years, he showed a desire for a life of ascesis and contemplation usually only found in seasoned elders. He abstained from all flesh, cheese, eggs, and delicacies, drank only water, and kept a total fast on Wednesdays and Fridays. While herding cattle or tilling the family fields, he would often give away his food and even his clothing to the poor, returning home naked. When his father died, he abandoned farm work to devote himself entirely to prayer, making such progress that he was often lifted above the ground while praying. After a time he secretly left home and entered a monastery in Athens (he was now only fourteen years old), but the abbot sent him home after seeing his mother every night in dream, tearfully calling for her son. He returned home for a while, but when he had obtained her permission to leave once again set out upon the monastic life. He traveled widely, living as a hermit in various places, sometimes attached to a monastery and sometimes not. Often he would be forced to move by the number of visitors who learned of his holiness, no matter how secretly he tried to live, and came to him for prayer or a word of counsel or prophecy. Once he lived for three years on the island of Ampelon; his sister would occasionally bring him some bread, but he gave much of it away to the needy or to passing sailors. Finally, his health damaged, he returned to the mainland at the entreaties of his disciples and settled at a place called Stirion (which may be a corruption of Soterion), where he built a hermitage.

Saint Luke fell ill in his seventh year at Stirion. Embracing his disciples, he asked them to pray for him, prophesying that the place where he died would someday be the site of a great church and monastery; he then reposed in peace and joy.

His tomb exuded a fragrant oil which was collected and burned in a lamp, and many miracles and healings were wrought at the tomb. As the Saint had predicted, two churches and a monastery were built there, and the monastery of Hosios Lukas became a great place of pilgrimage, as it remains to this day.