1 John 3.21-4.6 (Epistle)

21Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. 22Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 23Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.

24Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. 1Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. 2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; 3şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. 4Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 5Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Mark 14.43-15.1 (Gospel)

43Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni. 44Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” 45Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult. 46Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins. 47Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea. 48Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. 49În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” 50Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. 51După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el; 52dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală. 53Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii. 54Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului. 55Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna. 56Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. 57Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: 58„Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” 59Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. 60Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?” 61Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” 62„Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” 63Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea. 65Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme. 66Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. 67Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!” 68El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul. 69Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” 70Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.” 71Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”

72Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă. 1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat.

St Photios, patriarch of Constantinople (891)

St Photios, along with St Mark of Ephesus and St Gregory Palamas, is counted as one of the Three Pillars of Orthodoxy, who stood against Latinizing influences on the Orthodox Church.

He was born in Constantinople in 810, son of pious parents belonging to one of the prominent families of the City. Both his parents were martyred during the Iconoclast persecution, leaving their son an example of adherence to the True Faith even unto death. He received a superb education, and was widely considered the single most learned person of his time. He was elevated to the Patriarchal throne in 858, after being raised through all the degrees of the priesthood in six days.

Throughout his Patriarchal reign he was troubled by the usual political battles and intrigues and, more importantly, by various threats to the Faith in the form of Manicheans and Iconoclasts.

Photios showed a special concern for the spread of the Gospel of Jesus Christ throughout the world: it was he who commissioned Sts Cyril and Methodius to embark on their mission to the Slavs.

Most memorably, it was the Patriarch’s lot to stand against the arrogant, uncanonical and heretical claims of Pope Nicholas I of Rome, who openly asserted for the first time the Pope’s pretensions to universal jurisdiction over the Church. When the Patriarch opposed these claims, Pope Nicholas summoned a council of western bishops, which “deposed” Photios and excommunicated all clergy whom he had ordained. In 867 the Emperor Michael III was assassinated, and his successor Basil I deposed Photios, had him imprisoned, and reinstated his predecessor Ignatius. To gain legitimacy for this widely-opposed move, he submitted it to the Pope for approval. Delighted, the Pope ratified the Emperor’s decision and used it to advance the claims of the Papacy. When the eastern bishops realized what was happening they prevailed on the Emperor to release Photios from his three-year imprisonment; and when Ignatius died, the Church unanimously returned Photios to the Patriarchal throne. A Council in Constantinople in 879-880, at which Photios presided, restored communion between the Eastern and Western Churches but at the same time anathematized the heretical addition of the filioque to the Creed, which the Papacy had been promoting.

When Leo VI succeeded Basil I as Emperor, the Patriarch was once again deposed, and was imprisoned in the Monastery of the Armenians for five years. During this time he wrote the Mystagogy of the Holy Spirit, a learned and eloquent refutation of the filioque heresy. The Saint, still imprisoned, reposed in peace in 893.

Sts Barsanuphius and John the Prophet, monks of Palestine (6th c.)

‘Saint Barsanuphius the Great, who was from Egypt, and his disciple, Saint John the Prophet, struggled in very strict reclusion during the sixth century at the monastery of Abba Seridus at Gaza of Palestine, and were endowed with amazing gifts of prophecy and spiritual discernment. They are mentioned by Saint Dorotheus of Gaza, their disciple, in his writings. Many of the counsels they sent to Christians who wrote to them are preserved in the book which bears their names. Once certain of the Fathers besought Saint Barsanuphius to pray that God stay His wrath and spare the world. Saint Barsanuphius wrote back that there were “three men perfect before God,” whose prayers met at the throne of God and protected the whole world; to them it had been revealed that the wrath of God would not last long. These three, he said, were “John of Rome, Elias of Corinth, and another in the diocese of Jerusalem,” concealing the name of the last, since it was himself.’ (Great Horologion)

Saint Barsanuphius lived in such reclusion that only Abbot Seridus ever saw him: once a week the Abbot would bring him three loaves and some water, and would write down the Saint’s counsels. Some of the brethren came to suspect that Barsanuphius was an invention of the Abbot, and to relieve their minds he came out of his cell for the only time, greeted them, washed their feet, and withdrew again.

It is unknown when St Barsanuphius reposed. When it was suspected that he had died in his cell, the Patriarch of Jerusalem ordered that it be opened, but fire blasted forth from the door, preventing any from entering.