2 John 1.1-13 (Epistle)

1Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul – 2pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac: 3Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste! 4M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. 5Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii! 6Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început. 7Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! 8Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. 9Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. 10Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” 11Căci cine-i zice: „Bun venit!”, se face părtaş faptelor lui rele. 12Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. 13Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.

Mark 15.22, 25, 33-41 (Gospel)

22Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”. 25Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. 33La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. 34Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” 35Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!” 36Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!” 37Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul. 38Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. 39Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” 40Acolo erau şi nişte femei care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, 41care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.

Great-Martyr Theodore Stratelates ("the General") of Heraclea (319)

He was a renowned commander in the Imperial army, and dwelt in Heraclea of Pontus. The Emperor Licinius heard of Theodore’s fame as an officer, and also that he was a devout Christian; the Emperor determined to visit the general, officially to honor him, but secretly to turn him from Christ.

When the Emperor came to Heraclea, Saint Theodore met him with all honor, and the Emperor in turn praised him for his service to the state. Licinius then publicly bade Theodore make sacrifice to the gods. Theodore asked that he be given the most venerable gods, made of gold and silver, to attend upon at home, and promised that the following day he would return and honor them before the people. The Emperor, thinking that he had succeeded in restoring Theodore to paganism, gladly agreed.

That night the Saint smashed all the idols he had taken home, and distributed the gold and silver pieces to the poor. When this was discovered, Theodore gladly admitted his deed and confessed Christ boldly. The Emperor, in a fury, had the Saint subjected to many tortures, then crucified. On the cross, he was subject to further torments and mutilations: parts of his body were cut off, his eyes put out, and he was shot with arrows, finally being left on the cross for dead. The next day Licinius sent men to cast his body into the sea, but to their amazement they found the Saint alive, his body perfectly intact. Through this, many spectators and some of the Emperor’s own men turned to Christ. Seeing that the Saint, far from renouncing Christ, was leading others to Him, the Emperor promptly had him beheaded. His holy relics were returned to his family home in Euchaita, where they worked so many miracles that the town came to be known as Theodoropolis.

Holy Prophet Zechariah (6th c. BC)

He was among those who returned to Jerusalem from the Babylonian captivity, following the decree of Cyrus in 538 BC. With the Prophet Haggai (December 16) he began to prophesy in Jerusalem in 520, to encourage the Jews to return to their task of rebuilding the Temple, which they had given up in discouragement. His prophetic ministry is described both in the Book of Ezra and in the Old Testament book that bears his name. His prophecies, in addition to speaking to the situation in which he lived, are replete with prophecies of the coming, and second coming, of Christ. His name means “The Lord is renowned.” Sozomen’s Ecclesiastical History reports that under the Emperor Honorius, Zacharias’ holy relics were discovered by divine revelation in Palestine, and were found to be incorrupt.

St Sabbas II, Archbishop of Serbia (1271)

He was the son of St Stephen the First- Crowned King of Serbia (September 24), and the nephew of St Sabbas (Sava) (January 14), the first Archbishop of Serbia. Like his uncle, he became a monk at the monastery of Chilandar on Mt Athos, where he zealously lived the ascetical life until he was elected Bishop of Zachounios, then Archbishop of Serbia. He fell asleep in peace in 1271, having shepherded his flock with love and wisdom. His holy relics are in the monastery of Pech.