1 Corinthians 10.23-28 (Epistle)

23Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 24Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 25Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 26Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” 27Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 28Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”

1 Thessalonians 4.13-17 (Epistle, Departed)

13Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. 14Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. 17Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Hebrews 7.7-17 (Epistle, Meeting)

7Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu. 9Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; 10căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. 11Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron? 12Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. 13În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. 14Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. 15Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 16pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. 17Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

Luke 21.8-9, 25-27, 33-36 (Gospel)

8Isus a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei. 9Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.” 25Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; 26oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. 27Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. 33Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 34Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 35Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. 36Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

John 5.24-30 (Gospel, Departed)

24Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. 25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. 26Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. 27Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. 28Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui 29şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. 30Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Luke 2.22-40 (Gospel, Meeting)

22Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţarea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului – 23după cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului” – 24şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului. 25Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. 26Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului. 27El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, 28Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 29„Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. 30Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, 31pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, 32lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” 33Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. 34Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire. 35Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” 36Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. 37Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. 38A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului. 39După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.

Holy Martyr Nicephorus (ca. 257)

Sapricius the priest and the layman Nicephorus lived in Antioch of Syria. Though they were the closest of friends, a disagreement between them led to estrangement and then to outright enmity. In time, Nicephorus came to himself and realized that reconciliation and love among brethren are precious in the sight of the Lord, and he sent to Sapricius to ask his forgiveness for Christ’s sake. But his messengers were turned away, and Sapricius coldly refused any reconciliation. At the same time he violated the Lord’s commandment by continuing to serve at the altar without seeking to make peace. Nicephorus finally went in person and threw himself at Sapricius’ feet, but even this had no effect.

Soon, persecution of Christians broke out, and Sapricius was arrested. When he confessed Christ without fear or hesitation, and refused to make sacrifice to the idols even under torture, he was condemned to be beheaded. Nicephorus was distressed that Sapricius might give his life in Christ’s name while still at enmity with a brother; and that he himself would lose his chance to make peace. As Sapricius was being led to the place of execution, Nicephorus went on his knees before him and cried ‘Martyr of Christ, forgive me the offences for which you are angry with me!’ Still, Sapricius coldly spurned his former friend’s pleas. For this reason, as the executioner was raising his sword, and the crown of martyrdom was only seconds away, God withdrew his grace from the priest, who turned to the executioner and declared his readiness to adore the idols. Nicephorus, who was among the witnesses, begged him not to apostatise, but his words were of no effect. Nicephorus then turned to the executioner and shouted ‘I am a Christian! I believe in our Lord Jesus Christ whom he has just denied. Let him go and put me to death in his place!’

The Governor agreed, and ordered the release of Sapricius and the execution of Nicephorus. The Martyr laid his neck on the block joyfully and claimed the crown that Sapricius had thrown away. The Synaxarion concludes:

‘When he departed for heaven to receive the crown of glory, Saint Nicephorus left to us Christians a vivid illustration of these words uttered by the Holy Spirit: If I deliver my body to be burned but have no love, I gain nothing (1 Cor. 13:3). If you do not forgive men their trespasses neither will your heavenly Father forgive your trespasses… For the measure you give will be the measure you get (Matt. 6:15; 7:2).’

Hieromartyr Peter of Damascus, bishop of Damascus (ca. 776)

“Saint Peter was Bishop of Damascus during the reign of Constantine Copronymus (c. 776) and a contemporary of Saint John of Damascus. He was arrested on the orders of the Caliph Walid for castigating the heretical doctrines of the Muslims and the Manichaeans. His tongue was cut out and he was exiled to South Arabia (Arabia Felix), where he continued to teach the true Faith and to serve the holy Mysteries until he entered into the reward of his labours in heaven.’ (Synaxarion)

Peter of Damascus, Hesychast (12th c.)

Little is known of him except by his writings in the Philokalia . Saint Nikodemos, compiler of the Philokalia, writes that his work is ‘a recapitulation of holy watchfulness… a circle within a circle, a concentrated Philokalia within the more extendedPhilokalia.’