1 Corinthians 1.26-29 (Epistle, Saturday after Elevation)

26De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. 27Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. 28Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; 29pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

1 Corinthians 4.17-5.5 (Epistle)

17Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. 18Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi. 19Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. 20Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

21Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii? 1Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. 2Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! 3Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. 4În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, 5am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

John 8.21-30 (Gospel, Saturday after Elevation)

21Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” 22Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!” 23„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. 24De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” 25„Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt. 26Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” 27Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. 29Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” 30Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.

Matthew 24.1-13 (Gospel)

1La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. 2Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” 3El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” 4Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. 5Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. 6Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. 7Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. 8Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. 9Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. 10Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. 12Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. 13Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Great-Martyr Euphemia the All-praised, of Chalcedon (304)

She was born in Chalcedon to noble Christian parents. When Priscus, the locul Proconsul, celebrated a public sacrifice to Ares, forty-nine Christians including Euphemia hid themselves to avoid idolatry. Their absence was noticed, and they were found and brought before Priscus. After torturing all of them for eleven days, on the twelfth day he singled out Euphemia because of her beauty and began to flatter her, hoping in this way to draw her away from the Faith. When his efforts proved useless, he ordered her to be more savagely tortured than any of her fellow believers. She was miraculously preserved intact through many tortures, finally giving her soul into God’s hands when she was thrown to wild beasts. Her devout parents retrieved and buried her body. Her relics are preserved in the Patriarchate of Constantinople.

The miracle wrought by her holy relics at the Council of Chalcedon is commemorated on July 11.

Holy Hieromartyr Cyprian of Carthage (258)

He was born to wealthy and noble parents in Carthage (north Africa), and became a prominent lawyer in that city. Around the year 246 he embraced the Christian faith and was baptized by the priest Caecilianus. Immediately he gave all his goods to the poor and retired to a quiet place in the country to devote himself to prayer and study of Christian writings. In 248 or 249 he was elected Bishop of Carthage by the insistence of the people, though some priests opposed the consecration of such a new Christian.

Soon after his election, the Emperor Decius began a terrible persecution of Christians, during which Cyprian, in hiding, upheld his flock by letters. During this time many Christians gave in to fear of death and either sacrificed to the idols or signed statements that they had done so. When the persecution ended, the problem arose of how to treat the apostates who wished to be received back into the Church. Rigorist groups such as the Novatians and Montanists held that these lapsi had removed themselves from all hope of salvation and could never re-enter the Church. Cyprian rejected this view (as well as the position of some who would immediately reconcile the apostates); he established the position, still standard in the Church, that apostates could be restored after confession and long penance. His position led to a schism in the Church at Carthage when Cyprian’s opponents set up Maximus the Montanist as a rival Bishop. The schism was only ended by a plague that swept the Empire and the city of Carthage in 253-254, together with a renewed persecution of Christians. Saint Cyprian’s tireless care for the suffering during this time won most of the schismatics back to his side. When peace returned, Cyprian called a series of Councils in Carthage to resolve the conflicts that had troubled the Church. He upheld the African (and Eastern) churches’ practice of reconciling heretics to the Church by Baptism rather than by laying on of hands, as was done in Rome; though Cyprian did not seek to impose this practice on other churches, Rome was not so tolerant and broke with the African church until the death of Pope Stephen.

In 256, yet another persecution broke out under the Emperor Valerian. Cyprian was arrested and brought before the Proconsul of the region. He refused to defend himself, and when told that he was to be executed, said only Deo Gratias!(Thanks be to God!). At his execution the holy bishop ordered that twenty-five gold pieces be given to the executioner, and put on the blindfold with his own hands.

Note: St Cyprian is missing on this date from traditional martyrologies because he was once confused with St Cyprian of Antioch (October 2). Today is the date of his martyrdom and the date of his commemoration on the Latin calendar.

St Ninian, Enlightener of Scotland (432)

One of the great missionaries and early Saints of the British Isles, he was born in Britain around the year 360. Though Britain was still mostly pagan, Ninian was born of Christian parents. He traveled to Rome as a young man, and spent several years there engaged in study and ascetic struggle. He was ordained in Rome and sent back as a missionary to Britain around the year 400. On the way he probably met St Martin of Tours: many of the churches he founded, including his cathedral in Whithorn, were named in honor of St Martin. He established several monasteries, ministered to his Christian Briton countrymen and converted many more Britons to the Faith. He also converted many of the fierce Picts, inhabitants of today’s Scotland, to faith in Christ. He reposed in peace in Whithorn in 432.

Our Holy Father Dorotheos the Solitary of Egypt (4th c.)

He was one of the great company of Egyptian desert fathers of the fourth century. He lived alone in a cell in the Thebaid for sixty years, devoting himself to prayer, asceticism and renowned love of labor. He spent his days building cells for new monks, his nights making plaited mats, all the while immersed in prayer and psalmody.