Luke 24.1-12 (4th Matins Gospel)

1În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, 3au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. 4Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. 5Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? 6Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.” 8Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. 9La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele. 11Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau. 12Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

Galatians 2.16-20 (Epistle, Sunday after Elevation)

16Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

2 Corinthians 4.6-15 (Epistle)

6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

Mark 8.34-9.1 (Gospel, Sunday after Elevation)

34Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. 35Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. 36Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? 37Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?

38Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” 1El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”

Matthew 22.35-46 (Gospel)

35Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: 36„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” 38Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 40În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” 41Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: 42„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei. 43Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: 44„Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”? 45Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

46Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.

Martyrs Sophia and her three daughters Faith, Hope and Love, at Rome (137)

Sophia was a widow in Rome in the time of the Emperor Hadrian, and raised her three daughters in the Faith. When the four of them were brought before the persecutors, Faith was twelve years old, Hope was ten, and Love was nine. Ordered to make sacrifice to the goddess Artemis, all of them humbly refused. All three daughters were tortured, then executed, before their mother’s eyes. Sophia buried their bodies and mourned at their grave for three days and nights, then fell asleep in peace. For her steadfastness and solidarity with her daughters’ sufferings she is counted as a martyr along with them. Sophia means “wisdom” in Greek; the three daughters’ names in Greek are Pistis, Elpis, and Agape; in Russian, Vera, Nadezhda, and Lyubov. They are represented on many icons.

Our Holy Father Lambert, Bishop of Maastricht (705)

He was born to a noble family in Maastricht (in modern-day Netherlands). When his spiritual father Bishop Theodard was killed in 671, St Lambert was elected Bishop of Maastricht despite his youth. He was loved by his flock for his holiness, ascetic labors and almsgiving, but was driven from his see in 675 after his patron King Childeric II was assasinated. He withdrew to the Monastery of Stavelot where he lived for seven years as one of the brethren, claiming no privileges despite his office. Once, getting up to pray during the night, he accidentally disturbed the monastic silence. The Abbot called out for whoever was responsible to do penance by standing barefoot in the snow before a cross outside the monastery church. In the morning the Abbot was dismayed to see the Bishop standing barefoot, covered with snow, before the cross, his face shining. The Abbot sought to apologize, but Lambert replied that he was honored to serve God like the Apostles, in cold and nakedness.

When King Pepin of Heristal took power in 681, he restored Lambert to his see, despite the Saint’s desire to remain in obscurity. The holy bishop renewed his pastoral labors with vigor, visiting the most distant parishes and preaching the Gospel to the pagans who still inhabited the area, despite danger and threats. But when King Pepin put away his wife and replaced her with his concubine Alpais, St Lambert was the only Bishop who dared to rebuke him. For this he incurred the wrath of Alpais, who ordered his death. His assassins carried out their evil commission, even though they found a cross shining above the humble dwelling where he was staying.

Saint Lambert is one of the best-loved Saints of the Netherlands and Belgium, where many parish churches are dedicated to him. His relics are now in the Belgian city of Liège.