1 Corinthians 11.31-12.6 (Epistle)

31Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. 32Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. 33Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

34Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni. 1În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă. 2Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi. 3De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. 4Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; 5sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; 6sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

Matthew 18.1-11 (Gospel)

1În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” 2Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor 3şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 4De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. 5Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine. 6Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. 7Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. 9Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei. 10Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri. 11Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

Righteous Eudocimus of Cappadocia (9th c.)

“Saint Eudocimus was from Cappadocia, the son of pious and most illustrious parents, patricians in rank. He especially cultivated chastity and mercy, the one by never meeting the gaze of a woman, the other by cheerfully providing the needs of the poor. When he was made military commander of Cappadocia, he continued in his righteous ways, showing mercy and uprightness in all his dealings. Having so lived in piety, quietly and without ostentation, he was called from this life at the age of thirty-three, about the year 840, during the reign of the Iconoclast Theophilus. Not long after his burial, his grave became a fountain of unending miracles, as God revealed the virtue that Eudocimus had striven to hide; when his grave was later opened, his body was found incorrupt. His holy relics were translated to Constantinople.” (Great Horologion)

Righteous Joseph of Arimathea (1st c.)

The “noble Joseph” was a secret follower of Christ and a wealthy member of the Jewish Sanhendrin (ruling council); it was he who provided Christ’s tomb. When his faith became known he was driven from the Sanhendrin, from the synagogues, and from the Holy Land, and traveled through many lands, proclaiming the Gospel of Christ. According to some accounts he eventually reached England, where he reposed in peace.