Isaiah 41.4-14 (6th Hour)

4Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.” 5Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin. 6Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!” 7Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine. 8„Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu, 9tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd! 10Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” 11Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc. 12Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine. 13Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” 14Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.

Genesis 17.1-9 (Vespers)

1Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. 2Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” 3Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: 4„Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. 5Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. 6Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. 7Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” 9Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.

Proverbs 15.20-16.9 (LXX) (Vespers)

20Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mama sa. – 21Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. – 22Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.” 23Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! – 24Pentru cel înţelept, cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la Locuinţa morţilor, care este jos. – 25Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei. – 26Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. – 27Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. – 28Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. – 29Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. – 30O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. – 31Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă locuieşte în mijlocul înţelepţilor. – 32Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. –

33Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei. – 1Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. – 2Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. – 3Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. – 4Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. – 5Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. – 6Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. – 7Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. – 8Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. – 9Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –

Our Righteous Father Mark the Confessor, Bishop of Arethusa; Cyril the Deacon, and others martyred during the reign of Julian

“Saint Mark was Bishop of Arethusa in Syria. In the days of Saint Constantine the Great, Saint Mark, moved with divine zeal, destroyed a temple of the idols and raised up a church in its stead. When Julian the Apostate reigned, in 361, as the pagans were now able to avenge the destruction of their temple, Saint Mark, giving way to wrath, hid himself; but when he saw that others were being taken on his account, he gave himself up. Having no regard to his old age, they stripped him and beat his whole body, cast him into filthy sewers, and pulling him out, had children prick him with their iron writing-pens. Then they put him into a basket, smeared him with honey and a kind of relish of pickled fish, and hung him up under the burning sun to be devoured by bees and wasps. But because he bore this so nobly, his enemies repented, and unloosed him.

“Saint Cyril was a deacon from Heliopolis in Phoenecia. During the reign of the Emperor Constantius, son of Saint Constantine, he had also broken the idols in pieces. When Julian came to power, Saint Cyril was seized by the idolators and his belly was ripped open. The other holy Martyrs celebrated today, martyred in Gaza and Ascalon during the reign of Julian, were men of priestly rank and consecrated virgins; they were disemboweled, filled with barley, and set before swine to be eaten. The account of all the above Saints is given in Book III, ch. 3, of Theodoret of Cyrrhus’ Ecclesiastical History. (Great Horologion)

Our Holy Father John the Hermit (4th c.)

“He was the son of Juliana, a Christian woman of Armenia. While still a child, he left his mother and ran off to the desert. He was utterly aflame with love for Christ the Lord. In the beginning he entrusted himself to the guidance of a spiritual father, Pharmutius, who was so pleasing to God that an angel brought him bread every day. John later left him and withdrew into solitude. He let himself down into a dry well and lived there for a full ten years in fasting, prayer and vigils. St Pharmutius used to bring him some of the angel’s bread, for the angel of God did not wish to bring bread to the young John in person, lest he grow proud through this, so sent it through Pharmutius his spiritual father. After ten years of arduous asceticism in his well, St John went to the Lord and his relics revealed wonderworking power. He lived and was glorified by God and men in the 4th century.” (Prologue)