Isaiah 40.18-31 (6th Hour)

18Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? 19Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint. 20Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine. 21Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? 22El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. 23El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului. 24De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ; şi El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie. 25„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt. 26Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. 27Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”? 28Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. 29El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. 30Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;

31dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

Genesis 15.1-15 (Vespers)

1După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” 2Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.” 4Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” 5Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” 8Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” 10Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat. 11Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit. 12La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. 13Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii. 15Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.

Proverbs 15.7-19 (Vespers)

7Buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa, dar inima celor nesocotiţi este stricată. – 8Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. – 9Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire. – 10Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit, şi cine urăşte mustrarea va muri. – 11Locuinţa morţilor şi Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! – 12Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. – 13O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. – 14Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie. – 15Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. – 16Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! – 17Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură. – 18Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. 19Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. –

St Hilarion the New, abbot of Pelecete, Confessor (754)

He took up the monastic life when very young, and lived as a recluse for many years, and gained the grace to heal sicknesses and drive out demons by his prayers. Later he became abbot of the Monastery of Pelekete in Bithynia. During the reign of the Emperor Leo the Isaurian, he and his monastery steadfastly upheld the holy icons, and were fiercely persecuted. Hilarion and his forty monks were exiled to a prison near Ephesus, where the Saint reposed.

Repose of Gerontissa Gavrilia (1992) (March 15 OC)

Mother Gavrilia, who was known to many who are still alive, has not been officially glorified by the Church, but is considered by many to be a Saint of our time. Her fine biography, Ascetic of Love, has been translated into English and several other languages. The account below is excerpted from that on the web site of St Gregory Palamas Monastery.

“The Gerontissa Gabrielia was born in Constantinople a hundred years ago on October 2/15, 1897. She grew up in the City until her family moved to Thessalonika in 1923. She went to England in 1938 and stayed there throughout the Second World War. She trained as a chiropodist and physiotherapist. In 1945 she returned to Greece where she worked with the Friends Refugee Mission and the American Farm School in Thessalonika in early post-war years. Later she opened her own therapy office in Athens until 1954. In March of that year her mother died and the office was closed. Sister Lila left Greece and traveled overland to India where she worked with the poorest of the poor, even the lepers, for five years.

“It was not until 1959 that she went to the Monastery of Mary and Martha in Bethany, Palestine, to become a nun. When she arrived she asked Fr. Theodosius the chaplain for a rule of prayer. Fr. Theodosius was somewhat surprised to find that she could read even ancient Byzantine Greek. Fr. Theodosius said, “The great elders that we hear about no longer exist. I certainly am not one. You came here to save your soul. If I start giving you rules, you will lose you soul and I will as well. But here is Fr. John. He will be your elder.” So for her first year in the monastery he set her to reading only the Gospels and St. John Climacus. (It should be noted that at that time the Ladder had not been published in modern Greek.)

“She was three years in Bethany. In April, 1962, word came that Patriarch Athenagoras of Constantinople sought to send an Orthodox monastic to Taize in France. Sister Gabrielia went by way of Taize (she spoke fluent French from childhood) to America.

“In 1963 she was back in Greece. The Gerontissa was tonsured to the Small Schema by Abbot Amphilochios (Makris) on Patmos in the Cave of St. Anthony under the Monastery of Evangelismos just before she and the nun Tomasina left again for India. Elder Amphilochios was enthusiastic at the idea a nun who would be open to the an active outreach in the world. In India she was for three year in Nani Tal in Uttar Pradesh where Fr. Lazarus Moore was the priest and where he consulted the Gerontissa in his translations of the Psalter and the Fathers. Between 1967 and 1977 the Gerontissa traveled in the Mission field of East Africa, in Europe including visiting old friends and spiritual fathers Lev Gillet and Sophrony of Essex, again to America, and briefly in Sinai where Archbishop Damianos was attempting to reintroduce women’s monasticism. She traveled extensively, with much concern and broad love for the people of God. Some of her spiritual children found her in Jerusalem beside the Tomb of Christ; others found her on the mission field of East Africa. For years beginning in about 1977, she lived hidden in a little apartment, the “House of the Angels” in Patissia in the midst of the noise and smog and confusion of central Athens. A little place, a hidden place, a precious place to those who knew her there.

“In 1989 she moved to Holy Protection hermitage on the island of Aegina, close by the shrine of St. Nectarios. There she called the last two of her spiritual children to become monastics near her, and there she continued to receive many visitors. At the start of Great Lent in 1990 she was hospitalized for lymphatic cancer. She was forty days in the hospital, leaving during Holy Week and receiving communion of Pascha. And to the puzzlement of the doctors, the cancer disappeared. It was not yet her time.

“The Gerontissa finally withdrew to quiet. With only one last nun she moved for the last time in this life, to the island of Leros. There they established the hesychastirion of the Holy Archangels. Only in this last year of her life did she accept the Great Schema at the hands of Fr. Dionysious from Little St. Anne’s Skete on Athos. He came to give her the Schema in the Chapel of the Panaghia in the Kastro on the top of Leros.

“Gerontissa Gabrielia passed from this world on March 28, 1992, having never built a monastery. Over the years, six of her spiritual children did become monastics, but never more that one or two were with her at a time. Only the angels could count the number of lives that God touched and changed through her. Her biography and collected writings were published in Greek in 1996, through the work of her last monastic daughter and the contribution of many, many others who held the Gerontissa dear. An English translation is in process [Note: it has now been published].

“Anyone who knew the Gerontissa realized that God has not left us without His saints, even down to the present day. The few words recorded here scarcely suggest the clarity and love of her soul. Words are only the tools of this world; the wonder of the Gerontissa was wrapped in the mystery of the silence of the world to come.

“She never sought a reputation. She never allowed anything about her to be published during her long life and only allowed her children to take photographs in her very last years. Those whom God touched through her called her Gerontissa; she never made herself anything but the nun Gabrielia.

“She was humility and love incarnate.”

The Gerontissa embodied an ‘ecumenism’ that might serve as a model for many in our time: she was completely loving and open to all people of all faiths, yet while working freely with protestants and Hindus in service to man, she never compromised any aspect of her Orthodox faith. Once, some protestant fellow-workers suggested that they pray together; Mother Gavrilia thanked them lovingly, but said ‘I only pray in church or alone.’