Philippians 4.10-23 (Epistle)

10Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul. 11Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. 12Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. 13Pot totul în Hristos care mă întăreşte. 14Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea. 15Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi. 16Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. 17Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru. 18Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. 19Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. 20A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin. 21Spuneţi sănătate fiecărui sfânt în Hristos Isus. Fraţii care sunt cu mine vă trimit sănătate. 22Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului. 23Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Galatians 1.11-19 (Epistle, St James)

11Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; 12pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. 13Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; 14şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. 15Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale 16să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, 17nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. 18După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. 19Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.

Luke 10.22-24 (Gospel)

22Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” 23Apoi S-a întors spre ucenici şi le-a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! 24Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”

Matthew 13.54-58 (Gospel, St James)

54A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? 55Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? 56Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” 57Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.”

58Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.

Holy Apostle James, the Brother of the Lord and First Bishop of Jerusalem (63)

His Hebrew name is Jacob. He was a close kinsman of Christ, and was therefore called, according to the Jewish usage of the time, his “brother.” Some accounts say that he was a child of Joseph by his first marriage; others accounts say that he was the son of Joseph’s brother Cleopas and his wife Mary, who was first cousin of the Theotokos. He took the Nazirite vows of one completely consecrated to God according to the Law, and from a young age he was called “the Just” by his people. He is called James the Lesser in Scripture (Mark 15:40) to distinguish him from James the son of Zebedee, who is called the Greater. The Apostles appointed him first Bishop of Jerusalem. It was he who presided at the earliest Council of the Church in Jerusalem, where he resolved the problem of how gentile converts should be received into the Church (see Acts 15). He wrote the New Testament Epistle, addressed primarily to Jewish converts to the Faith, that bears his name. About the year 62, he ascended to the peak of the Temple in Jerusalem on Passover, and there bore witness to Christ so effectively that the people cried out “Hosanna to the Son of David.” At this, the Scribes and Pharisees, fearing that all the people would be converted to Christ, cast him down to the ground. By God’s grace, he survived long enough to rise, kneel and pray, like his Master, “Forgive them, Father, for they know not what they do.” He was then clubbed to death by one of the scribes.

Saint Macarius the Roman of Mesopotamia (?)

“Three holy men who lived in ascesis in the Monastery of St Asclepius in Mesopotamia decided to walk up and down the world in search of a sign from God for their salvation. As they approached a cave, deep in the wilderness, they became aware all at once of a marvellous scent and saw an old man coming towards them covered only by his hair and the beard that fell to his knees. He cast himself to the earth and remained there for a while, until he was sure the three strangers were not demons. Then he brought them into his cave, where he lived with two lions. They asked him to tell them his story, which he did.

“His name was Macarius, the son of a rich senator of Rome. When he reached marriageable age, his parents betrothed him against his will. On his wedding night, at the moment of entering the bridal chamber in the midst of the festivities, he fled to a pious widow’s, where he spent seven days in hiding, weeping and entreating the help of God. As he left her house, an old man of kindly and noble demeanour came by, and told him to follow. And, indeed, Macarius followed him for three years, until the moment of arrival near the cave, when the old man vanished. He appeared to Macarius in a dream soon after, and revealed that he was the Archangel Raphael, who had once been the guide of Tobias in his travels. Before departing, the Archangel entrusted him to the care of God and of two lion cubs that had just lost their mother.

“Some while after, Macarius saw, standing before him, a most beautiful maiden, who told him that she too had fled marriage in Rome. Macarius did not have discernment enough to escape the Devil’s trap, and welcomed her to spend the night in his cave. During the night, he was violently attacked, for the first time in his life, by the fiery darts of carnal desire. The pretended maiden suddenly disappeared, as the Devil triumphed in his success at introducing the thought of sin into the mind of the ascetic. Macarius then realized the gravity of his fall in the sight of God. Weeping bitterly, he made up his mind to leave the cave and find somewhere else to do penance. But, on his way, the Archangel Raphael appeared to him anew and urged him to return, for it was in his cave that God would hear his prayer. So he went back and sorely afflicted his flesh with fasting, vigils and utter abnegation for many years, in order to regain a heart of unsullied purity in which to contemplate the image of God.

“When he had edified the three brethren with the story of his struggles, Macarius sent them away in peace and fell asleep in the Lord, unknown to all, in the presence only of the angels and the saints.” (Synaxarion)

Not even the century of the Saint’s life is given in our sources.