Mark 16.1-8 (2nd Matins Gospel)

1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Galatians 2.16-20 (Epistle, Sunday after Elevation)

16Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. 19Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

1 Corinthians 16.13-24 (Epistle)

13Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! 14Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste! 15Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor. 16Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. 17Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, 18căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi, dar, să preţuiţi pe astfel de oameni. 19Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. 20Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. 21Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel. 22Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!) 23Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi. 24Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.

Mark 8.34-9.1 (Gospel, Sunday after Elevation)

34Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. 35Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. 36Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? 37Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?

38Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” 1El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”

Matthew 21.33-42 (Gospel)

33Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. 34Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. 35Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. 37La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” 38Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.” 39Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. 40Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” 41Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor.” 42Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?

Martyrs Trophimus, Sabbatius, and Dorymedon of Synnada (278)

Saints Trophimus and Sabbatius came to Antioch during a great festival of Apollo and Daphne. Sorrowing for the blindness of the people they presented themselves to Atticus, the governor, and announced that they were Christians. Sabbatius was tortured so cruelly that he died in his sufferings; Trophimus was sent to Synnada, where he in turn was tortured, then imprisoned barely alive. An official of that city, Dorymedon, was moved to pity and came to the prison to care for Trophimus. (The Great Horologion says that he was still a pagan at the time, the Prologue that he was a secret Christian). When a pagan festival came, Dorymedon refused to worship the idols and proclaimed himself a Christian. He and Trophimus together were tortured, thrown to wild beasts (who would not touch them), and finally beheaded.

Holy Martyr Zosimas the Hermit of Cilicia (4th c.)

Dometian, a prince and a fierce persecutor of Christians, was hunting in the mountains when he came upon an old man surrounded by wild beasts, who were as gentle and tame as lambs in his presence. When asked who he was, the old man answered that he was Zosimas, a Christian who had left the persecutors in the city to live among the beasts instead. Dometian, hearing that Zosimas was a Christian, ordered him seized and bound, and subjected him to many tortures. When the holy man was wounded and beaten all over, the prince tied a rock around his neck and hanged him from a tree, mocking him with the words ‘Command a wild beast to come, then we will all believe!’ Zosimas prayed, and at once a large lion appeared, came up to Zosimas, and took the weight of the rock on its head to ease the martyr’s sufferings. The terrified prince freed Zosimas, who died of his wounds not long afterward.