Mark 16.9-20 (3rd Matins Gospel)

9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. 10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau. 11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară. 13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. 15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. 17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Acts 6.1-7 (Epistle)

1În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. 2Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. 3De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. 4Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” 5Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. 6I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. 7Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

Mark 15.43-16.8 (Gospel)

43a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus. 44Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş şi l-a întrebat dacă a murit de mult. 45După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. 46Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

47Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. 1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” 4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. 6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” 8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Our Holy Father Theodore the Sanctified (368), disciple of St Pachomius the Great

He was born and raised an unbeliever, but came to faith in Christ as a young man. Not long after being baptised, he heard of Pachomius (May 15) and fled to join him in the desert. Saint Pachomius accepted Theodore as a monk and, because of his humility and obedience, came to esteem him most highly of all the brethren. Theodore’s sister joined him in the desert, taking up life in a women’s monastery and becoming its abbess. When their mother came to bring them back from the desert, she in turn was persuaded to stay in the women’s monastery as a monastic. Finally, Theodore’s brother Paphnutius also came to the monastery and was tonsured.

Once the Bishop of Panopolis asked Saint Pachomius to build a monastery for him; Pachomius entrusted Theodore to carry out the work. Some of the brethren grumbled at the authority given to Theodore, for he was younger than many of them; but St Pachomius said: ‘Theodore and I fulfill the same service for God; and he also has the authority to give orders as father.’ When St Pachomius reposed, he left St Theodore to be spiritual father to the monasteries that he had founded, a task which he faithfully fulfilled until his death at a great age.

St Nicholas Mystikos, Patriarch of Constantinople (930)

He was known for the purity and austerity of his life. When the Emperor Leo VI married a fourth time (his three previous wives having died), the Patriarch barred him from the church. The Emperor sent the Patriarch into exile and had his marriage approved by delegates of the Roman Pope. When the Emperor died, Nicholas was restored to the Patriarchal throne, and called a Council in 925, at which fourth marriages were forbidded in the Church under any circumstance. He died peacefully.

The title Mystikos was given to some high-ranking members of the Imperial council (perhaps because they met in secret). The Patriarch was a courtier with this title before he forsook the world and was tonsured a monk.

Note: From early times, the Eastern and Latin churches have differed in their views on marriage. The Latin church held, and still holds, that marriage is dissolved by death, so in theory any number of re-marriages is permissible (a view that the Emperor Leo sought to exploit). The Eastern Church has traditionally been uncomfortable with any second marriage — some of the Fathers even call the re-marriage of widows or widowers “bigamy”. Still the Eastern church tolerates re-marriage (even after divorce) as a concession for the salvation of those who cannot sustain the single state.

Blessed Musa the Maiden (5th c.)

“St Gregory the Dialogist relates of her that she was a mere nine years old when the most holy Mother of God appeared to her on two occasions, surrounded by virgins bathed in light. When Musa expressed her desire to be included in the resplendent company of the Queen of heaven, the Mother of God told her that she would come for her and take her within a month, outlining for her how she should spend those thirty days. On the twenty-fifth day, Musa took to her bed and on the thirtieth day the most pure and holy Mother again appeared to her, calling to her in a quiet voice, to which Musa replied: ‘Here I am waiting, my Lady! I’m ready!’, and she breathed forth her spirit. She passed from this life to life eternal in the fifth century.” (Prologue)

St Brendan the Voyager, abbot of Clonfert (ca. 577)

He was born around 484 at Tralee in Kerry, Ireland. He founded several monasteries in Ireland, of which the chief was Cluain Ferta Brenaind (anglicized as Clonfert) in County Galway. His missionary and pastoral travels took him on voyages to the Scottish islands, and possibly to Wales; thus in his own time he was known as ‘Brendan the Voyager.’ He reposed in peace.

Early in the ninth century, a Latin saga, Navigatio Brendani (The Voyage of Brendan) made him the hero of a Christian adventure that included voyages to unknown lands far to the west of Ireland. The account provides strong evidence that Irish voyagers visited America as early as the 8th century, before the Vikings; but whether St Brendan himself made these voyages is disputed.