Acts 6.8-7.5, 47-60 (Epistle)

8Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod. 9Unii din sinagoga numită a izbăviţilor, a cirinenilor şi a alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan; 10dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.” 12Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor. 13Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii. 14În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma Locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”

15Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger. 1Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?” 2Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. 3Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.” 4El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum. 5Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil. 47Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. 48Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul: 49„Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? 50N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…” 51…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. 52Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. 53Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” 54Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; 56şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” 57Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. 58L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. 59Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”

60Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

John 4.46-54 (Gospel)

46Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte. 48Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!” 49Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” 50„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. 51Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. 52El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” 53Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.

54Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

Apostles Andronicus of the Seventy and his fellow-laborer Junia

Andronicus is counted as one of the Seventy. He and his fellow-worker Junia are mentioned by St Paul in his Epistle to the Romans: “Greet Andronicus and Junia, my kinsmen and fellow prisoners, who are of note among the Apostles, who also were in Christ before me” (Romans 16:7). Some, troubled that a woman is mentioned as an Apostle, have attempted to translate “Junia” as “Junias,” a man’s name; but the Fathers are united in treating her as “Junia.” It may be that they were husband and wife, like Aquila and Priscilla (Acts 18), but the ancient witnesses do not tell us.

Andronicus became Bishop of Pannonia, but did not stay in one place, instead travelling throughout the world to proclaim the Gospel. Both Andronicus and Junia were granted the gift of wonder-working. Both of them suffered for Christ and were finally martyred.

Holy Martyr Solochon (298)

He was a Roman soldier, Egyptian by birth, during the reign of the Emperor Maximian. When Solochon refused an imperial command that all soldiers offer sacrifice to the idols, he was was arrested along with two friends and fellow-Christians, Pamphamir and Pamphylon. All three were put to harsh torture, under which Solochon’s two friends died. The commander ordered that Solochon’s mouth be pried open with a sword, so that he could be force-fed food sacrificed to idols; but the Saint broke the blade with his teeth. After further torture he was left to die. Christians took him to the home of a widow, where he recovered somewhat and counseled the faithful to hold firm in their faith under torture and persecution. Soon afterward, he reposed, giving thanks to God.