Acts 5.21-33 (Epistle)

21Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli. 22Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel: 23„Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” 24Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări. 25Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod.” 26Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod. 27După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 28„Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om.” 29Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. 31Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 32Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” 33Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare.

John 6.14-27 (Gospel)

14Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.” 15Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur. 16Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. 17S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei. 18Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată. 19După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat. 20Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” 21Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. 22Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. 23A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. 24Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. 25Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?” 26Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. 27Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”

St Pachomius the Great, founder of cenobitic monasticism (346)

His name in his native Coptic, Pachom, means “eagle.” He was an Egyptian pagan who entered the Roman army at a young age. While quartered at Thebes, he was amazed at the kindness of the local Christians, who brought food and drink to the soldiers. Learning who they were, he believed in Christ and vowed, once released from the army, to serve him for the rest of his life. At the end of his military service, he was baptised and became the disciple of the hermit Palamon, with whom he lived for ten years.

At a place called Tabennisis an angel appeared to him dressed in the robes of a monk and gave him a tablet on which was written a rule for a cenobitic monastery — one in which the brethren live communally rather than as hermits, something that had not been seen before among Christians. The angel commanded him to found such a monastery. Pachomius set to work, building many cells though there was no one to live there but himself and his brother John. When John questioned the unnecessary building, Pachomius only said that he was following God’s command, without saying who would live there or when.

But soon men began to assemble there, and in time so many came to be his disciples that he eventually founded nine monasteries housing thousands of monks. The rule that he gave (or had been given) for these monasteries became the model for all communal Christian monasticism thereafter. St Pachomius reposed in 346, before his great Egyptian fellow-strugglers St Anthony the Great and St Athanasius the Great.

Entertaining angels unawares: Christian believers’ simple acts of kindness toward their pagan oppressors may have seemed foolish to many, but it was such acts that opened the eyes of Pachomius to the light of Christ, and which bore incalculably great fruit: the founding of the monastic life which is still the backbone of Christ’s Church.

Our Father among the Saints Achillius, Bishop of Larissa (330)

He was born in Cappadocia, and was one of the 318 God-bearing Fathers who attended the First Ecumenical Council. At the council, Achillius took up a stone and said to the Arians, ‘If Christ is a creature of God, as you say, tell oil to flow from this stone.’ When the heretics kept silent, Achilleus went on, ‘And if the Son of God is equal to the Father, as we believe, let oil flow from this stone,’ at which oil flowed out. Returning to Larissa, the holy bishop cast down many pagan temples, built many churches, cast out many demons, and reposed in peace.