Isaiah 4.2-5.7 (6th Hour)

2În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. 3Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim. 4După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, 5Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,

6o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii. 1Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. 2I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. 3„Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! 4Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? 5Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; 6o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.” 7Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!

Genesis 3.21-4.7 (Vespers)

21Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. 22Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” 23De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.

24Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. 1Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. 3După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. 6Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”

Proverbs 3.34-4.22 (Vespers)

34Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

35Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea. 1Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi; 2căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădaţi învăţătura mea. 3Căci când eram încă fiu la tatăl meu şi fiu gingaş şi singur la mama mea, 4el mă învăţa atunci şi-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele şi vei trăi! 5Dobândeşte înţelepciune, dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele. 6N-o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte-o, şi te va ocroti! 7Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. 8Înalţă-o, şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa. 9Ea îţi va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească.” 10Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi. 11Eu îţi arăt calea înţelepciunii, te povăţuiesc pe cărările neprihănirii. 12Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni. 13Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viaţa ta. 14Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi! 15Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o şi treci înainte! 16Căci ei nu dorm dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă; 17căci ei mănâncă pâine nelegiuită şi beau vin stors cu sila. 18Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. 19Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni. 20Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! 21Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! 22Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.

Martyrs Codratus (Quadratus) and those with him (258)

‘In a time of persecution of Christians, many of the faithful fled to the mountains and caves. The mother of this Codratus did so. She was pregnant at that time, and gave birth to Codratus in a forest, dying almost at once. He was kept safe and fed by the providence of God and his guardian angel. Codratus grew up in solitude with nature. He who gave manna from heaven to the Israelites in the wilderness released a sweet dew from a cloud onto the mouth of the child Codratus. When he was twelve years old, he went down to the town, and there some good people took a fancy to him and educated him. He studied medicine and then began to heal the sick, using both natural medicines and, more importantly, the spiritual power and prayer which had been with him from childhood. When a new persecution arose under Decius, Codratus was taken for trial and thrown into prison. Five of his friends stood beside him and confessed the name of Christ. They were: Cyprian, Dionysius, Anectus, Paul and Crescens. They were all dragged through the streets and struck with sticks and stones by the unbelievers, especially by the children, until they arrived at the scaffold. Here the martyrs prayed to God and were beheaded with the sword. A spring of water gushed out onto the earth at the spot, which to this day is called by Codratus’ name and commemorates the heroic death for Christ of the holy six. They suffered with honour for the truth in Corinth in the year 250, in the time of the Emperor Decius and his governor Jason.’ (Prologue)

Our Holy Mother Anastasia (563)

She was a noble lady at the Imperial court under the Emperor Justinian and his wife Theodora. But when she was widowed she left Constantinople and all her privileges behind and fled to the Egyptian desert. There Abba Daniel tonsured her and, at her request, presented her to the brethren as the eunuch Anastasius, so that she might avoid discovery by imperial investigators. She closed herself in a small cell, where she spent twenty-eight years in prayer and askesis. Shortly before her death, her elder Daniel saw her face shining like the sun.