Romans 11.25-36 (Epistle)

25Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. 27Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.” 28În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. 30După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum, prin neascultarea lor, aţi căpătat îndurare acum, 31tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. 32Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. 33O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! 34Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”

36Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Matthew 12.1-8 (Gospel)

1În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce. 2Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” 3Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? 4Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? 5Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuşi sunt nevinovaţi? 6Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. 7Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. 8Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”

Martyrs Manuel, Sabael, and Ismael of Persia (362)

“The holy Martyrs Manuel, Sabel, and Ishmael, Persians by race and brethren according to the flesh, were sent by the Persian King as ambassadors to Julian the Apostate to negotiate a peace treaty. While with him at a place near Chalcedon, they refused to join him in offering sacrifice to his idols. Scorning the immunity universally accorded ambassadors, he had them slain in the year 362. This was a cause of the war with Persia in which Julian perished miserably the following year.” (Great Horologion)

Our Holy Father Botolph, Abbot of the Monastery of Ikanhoe (680)

‘Saint Botolph was born in Britain about the year 610 and in his youth became a monk in Gaul. The sisters of Ethelmund, King of East Anglia, who were also sent to Gaul to learn the monastic discipline, met Saint Botolph, and learning of his intention to return to Britain, bade their brother the King grant him land on which to found a monastery. Hearing the King’s offer, Saint Botolph asked for land not already in any man’s possession, not wishing that his gain should come through another’s loss, and chose a certain desolate place called Ikanhoe. At his coming, the demons inhabiting Ikanhoe rose up against him with tumult, threats, and horrible apparitions, but the Saint drove them away with the sign of the Cross and his prayer. Through his monastery he established in England the rule of monastic life that he had learned in Gaul. He worked signs and wonders, had the gift of prophecy, and “was distinguished for his sweetness of disposition and affability.” In the last years of his life he bore a certain painful sickness with great patience, giving thanks like Job and continuing to instruct his spiritual children in the rules of the monastic life. He fell asleep in peace about the year 680. His relics were later found incorrupt, and giving off a sweet fragrance. The place where he founded his monastery came to be called “Botolphson” (from either “Botolph’s stone” or “Botolph’s town”) which was later contracted to “Boston.”’ (Great Horologion)