Scripture Readings
Isaiah 43.9-14 (Vespers)
9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” –
10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi.
11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!
12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.
13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?
14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.
Wisdom of Solomon 3.1-9 (Vespers)
Wisdom of Solomon 5.15-6.3 (Vespers)
Mark 16.1-8
(2nd Matins Gospel)
1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
2În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.
3Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”
4Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
5Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat.
6El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.
7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.”
8Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.
Romans 2.10-16 (Epistle)
10Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
12Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.
13Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.
14Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
15şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.
16Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
Hebrews 11.33-12.2
(Epistle, Saints)
33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Matthew 4.18-23 (Gospel)
18Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari.
19El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”
20Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El.
21De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat.
22Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El.
23Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.
Matthew 4.25-5.12
(Gospel, Saints)
25După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
1Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.
2Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
3„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
4Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
5Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
6Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
7Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
12Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
Commemorations
Hieromartyr Dorotheus, bishop of Tyre (361)
He became Bishop of Tyre in Phoenecia during the reign of Diocletian. The persecutions under Diocletian and Maximian drove him to Thrace; after their death he returned to Tyre. Persecution broke out again under Julian the Apostate, and Dorotheus was seized and tortured to death at the age of 107. He wrote learned writings in both Greek and Latin, telling the lives of the Prophets and the Saints.
Our Holy Father Theodore the Hermit and Wonderworker (583)
He lived for many years as a hermit in the wilderness of the Jordan, and after long and hard ascetic struggle was granted the gift of wonderworking. Once he travelled by ship to Constantinople, and the ship went off course in a storm. The drinking water ran out, and the crew and passengers were near death from thirst. Theodore prayed to God, made the sign of the cross over the sea, and told the crew to drink the seawater. When they did so, they found to their astonishment that it was fresh and sweet. When the people began to honor him, he begged them only to thank God, who had worked the wonder. He reposed in peace.
Blessed Igor-George, tonsured Gabriel, great prince of Chernigov and Kiev (1147)
“Persecuted by his kinsfolk, he left the world and became a monk. The citizens of Kiev, disgusted with the Olgovitch dynasty [of which he had been prince], determined to exterminate it. They hurried to the monastery, seized the young and innocent schema-monk and killed him. For this evil-doing, much misfortune fell on the inhabitants of Kiev, but candles were several times seen to light of themselves on the grave of this blessed monk, and a fiery column appeared over the church where he was buried.” (Prologue)
Blessed Constantine, Metropolitan of Kiev (1159)
In his day there was great disorder among the princes of Russia and in the Russian Church. One of the rival princes appointed a monk named Kim as Metropolitan of Kiev without seeking the blessing of the Patriarch of Constantinople, as was still done at that time. The Patriarch sent Metropolitan Constantine to investigate, and he deposed Kim and banished the priests whom Kim had ordained. This led to strife among the people, some of whom supported Constantine, some Kim. Finally, at the request of the princes, the Patriarch sent a third Metropolitan, and both Kim and Constantine were removed.
When Constantine died in 1159, his will ordered that he not be buried, but cast out to be eaten by dogs, since he felt that he was guilty of sowing discord in the Church. Horrified, but unwilling to go against his last wishes, the people threw his body outside as he had ordered. During the three days that it lay exposed, Kiev was wracked with thunderstorms and earth tremors, in which eight people were killed. Finally the Prince of Kiev ordered that the Metropolitan’s body be buried in the church, and the weather immediately became calm.