Luke 7.17-30 (Matins Gospel, Forerunner)

17Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile. 18Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. 19Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 20Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 21Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. 22Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. 23Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” 24După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? 25Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor. 26Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc. 27El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” 28Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el. 29Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; 30dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

Isaiah 5.16-25 (6th Hour)

16Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate. 17Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mânca moşiile prăpădite ale bogaţilor. 18Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe 19şi zic: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!” 20Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! 21Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi! 22Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; 23care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi! 24De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel. 25De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă întinsă.

Genesis 4.16-26 (Vespers)

16Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. 17Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh. 18Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh. 19Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila. 20Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. 21Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul. 22Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama. 23Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele. 24Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” 25Adam s-a împreunat iarăşi cu nevasta sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set; „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”

26Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

Proverbs 5.15-6.3 (Vespers)

15Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. 16Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? 17Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. 18Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. 19Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! 20Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? 21Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. 22Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.

23El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. 1Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, 2dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale, 3fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruie de el.

2 Corinthians 4.6-15 (Epistle, Forerunner)

6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

Matthew 11.2-15 (Gospel, Forerunner)

2Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos 3şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 4Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: 5orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. 6Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” 7Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? 8Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. 9Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; 10căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” 11Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 12Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. 13Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea. 14Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină. 15Cine are urechi de auzit să audă.

First (4th c.) and Second (9th c.) Findings of the Precious Head of St John the Baptist

After the Forerunner was beheaded at the order of Herod and his illicit wife Herodias, his head was discarded in what the Synaxarion calls “an unseemly location,” presumably a privy. According to some, it was secretly recovered by Joanna, one of the Myrrhbearing women, and given honorable burial near Jerusalem. There it was found, through a revelation of the Forerunner, by two monks who had come to Jerusalem to worship at the tomb of our Savior (the first finding). Putting the head in a bag, the monks returned home. On the way, they met an indigent potter from Emesa. That night the Forerunner appeared to the poor man and instructed him to make off with the relic. He returned with it to Emesa and immediately began to prosper in his business. Just before he died, he put the holy relic in a chest, which he left to his sister with these instructions: never to open it without instructions from the one hidden inside it; and to pass it on to a pious man beloved of God. Thus the Head of the Baptist passed through many generations, eventually being concealed in a cave near a monastery founded during the reign of Marcian (450-457), whose abbot was the godly Marcellus.

The blessed Forerunner appeared several times to Marcellus, embracing him and once even giving him a pot of honey. The Baptist ordered Marcellus to follow a star which led him to the cave and came to rest in front of a niche in the wall. Marcellus dug there and came upon a marble slab, under which was a large jar containing the precious Head. The holy relic was taken with rejoicing to the cathedral in Emesa,where it worked many wonders. In the reign of Michael III (842-867), it was taken to Constantinople. It was at this translation that the present Feast was instituted.

The version given here is that of St Symeon Metaphrastes. Other sources give substantially different accounts.

The Prologue observes: “It is important and interesting to note that, while he was alive, John did not work a single miracle (Jn 10:41), but to his relics was given the blessed power of working miracles.”

Saint Aethelberht (Ethelbert), first Christian King of Kent (616)

In 597, a party of forty missionary monks, led by St Augustine of Canterbury (May 28), was sent to Britain by the holy Pope Gregory the Great, to bring the blessed Gospel of Jesus Christ to the English people. Aethelberht, who had been King of Kent for thirty-six years, received the monks favorably, allowed them to preach in his kingdom, and invited them to establish their headquarters in Canterbury, his capital city, which already contained a small, ruined church dedicated to St Martin of Tours in Roman times.

The king himself was converted and received holy Baptism at the hands of St Augustine; a crowd of his subjects followed his example. When St Augustine was consecrated bishop, Aethelberht allowed him to be made Archbishop of Canterbury and gave his own palace to serve as a monastery. The king worked steadily for the conversion of the neighboring kindoms, and in 604 established an episcopal see in London. Unlike some Christian rulers, he refused to see anyone converted forcibly.

Saint Aethelberht reposed in peace in 616, after reigning for fifty-six years. He was buried in the Church of Saints Peter and Paul, which he had established. Many miracles were worked at his tomb, where a lamp was kept lit perpetually until the monastery was disbanded by the Protestants in 1538.