1 John 3.21-4.6 (Epistle)

21Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. 22Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 23Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.

24Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. 1Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. 2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; 3şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. 4Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 5Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Mark 14.43-15.1 (Gospel)

43Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni. 44Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” 45Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult. 46Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins. 47Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea. 48Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. 49În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” 50Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. 51După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el; 52dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală. 53Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii. 54Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului. 55Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna. 56Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. 57Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: 58„Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” 59Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. 60Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?” 61Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” 62„Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” 63Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? 64Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea. 65Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme. 66Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot. 67Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!” 68El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul. 69Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” 70Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.” 71Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”

72Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă. 1Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat.

Holy and Righteous Symeon the God-receiver and the Prophetess Anna

“There is an ancient tradition that the holy, righteous elder Symeon, who came from Egypt, was one of the Seventy learned Jews chosen in the days of the Pharoah Ptolemy Philadelphus (285-246 BC) for the task of rendering the Hebrew Bible into Greek, and that to Symeon was assigned the translation of the book of the Prophet Isaiah. When he reached the famous passage where the Prophet foretells the virgin birth of Christ, saying: Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Immanuel (Is. 7:14), he was so perplexed that he took a penknife to erase the word ‘virgin’ in order to replace it by ‘young woman’. At that moment, an angel of God appeared and prevented him from altering the sacred text, explaining that what seemed impossible to him was, in fact, a prophecy of the coming into this world of the Son of God. To confirm the truth of this, he promised that Symeon would not see death until he had seen and touched the Messiah born of the Virgin. When, after many long years, Christ was brought into the Temple at Jerusalem by the All-Holy Mother of God, the Holy Spirit revealed to the Elder Symeon that the time of fulfilment of the promise had come. He hurried to the Temple and, taking the Child in his arms, he was able to say wholeheartedly to God: Lord, now lettest thou Thy servant depart in peace according to Thy word, for mine eyes have seen Thy salvation (Luke 2:29). For indeed, the Elder Symeon was the living image of the ancient Israel of the Old Testament, which having awaited the coming of the Messiah was ready to fade away and give place to the light and truth of the Gospel. The relics of the holy and righteous Symeon were venerated at Constantinople in the church of St James, built at the time of the Emperor Justin.

“The prophetess Anna, the daughter of Phanuel, was eighty-four years old. Since the early death of her husband, she had spent her whole life in the Temple in hope of the coming of the Saviour. She is the pattern for holy widows, virgins and monks, who have freed themselves of worldly cares in order to dwell always in the Temple, offering their fasts, hymns and prayers in eager expectation of the Lord’s coming. And when, like Anna and Symeon, they have seen the indwelling Christ with the eyes of their heart and touched Him through their spiritual senses, they proclaim with joy and assurance to all mankind that the Saviour is still coming into the world: A light to lighten the Gentiles and the glory of His people Israel (Luke 2:32).” (Synaxarion)

The Synaxarion notes that the tradition that St Symeon was one of the Seventy is by no means universal among the Fathers. According to some, Symeon was the son of Hillel and father of Gamaliel, St Paul’s teacher. According to others, he was a righteous and devout Jew aged 112, neither a priest nor a Pharisee.

Our Father among the Saints, Nikolai (Nicholas), Archbishop and Enlightener of Japan (1912)

Born in Russia in 1836, he became one of the great Orthodox missionaries of modern times. As a boy, he resolved to become a missionary in the far East. With the counsel and blessing of Bishop Innocent of Siberia and Alaska, he went to Japan in 1861 and joined a small Russian mission there. Though the mission’s official purpose was to minister to the Russian consular community, the consul-general who invited Hieromonk Nikolai hoped to bring the light of the Orthodox Faith to the Japanese people as well. Realizing that he could only hope to convert the Japanese people if they understood one another well, Fr Nikolai immersed himself in the study of Japanese thought, culture and language. Over the course of his life he translated most of the Bible and most of the Orthodox services into Japanese, and became a fluent speaker of the language. He encountered much resistance: Preaching of Christian doctrine was officially banned in Japan, and a Samurai once approached him with the words “Foreigners must die!” It was this same Samurai who later became his first Japanese priest. In 1880 he was elevated to Bishop of Japan. During the Russo-Japanese war he remained in Japan and labored successfully to overcome nationalist strife that might have harmed or destroyed the Church in Japan. He encouraged all his Japanese faithful to pray for the Japanese armed forces, though he explained that as a Russian he could not do so, and excluded himself from all public services for the duration of the war. He sent Russian-speaking Japanese priests to the prison camps to minister to Russian prisoners of war. At the time of his repose in 1912, after forty-eight years in Japan, St Nikolai left a Cathedral, eight churches, more than 400 chapels and meeting houses, 34 priests, 8 deacons, 115 lay catechists, and 34,110 Orthodox faithful. The Church of Japan is now an autonomous Orthodox Church under the care of the Moscow Patriarchate.