1 John 2.18-3.10 (Epistle)

18Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 19Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. 20Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru. 21V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. 23Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. 24Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. 25Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică. 26V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. 27Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea. 28Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.

29Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El. 1Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 3Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat. 4Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. 8Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.

Mark 11.1-11 (Gospel)

1Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi 2şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. 3Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceţi lucrul acesta?”, să răspundeţi: „Domnul are trebuinţă de el.” Şi îndată îl va trimite înapoi aici.” 4Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. 5Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta?” 6Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece. 7Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el. 8Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp. 9Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! 10Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile preaînalte!” 11Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.

Holy Martyr Tryphon (250)

He was the son of humble, pious parents in Phrygia, and as supported himself keeping geese. At a very early age he was granted the gift of healing illnesses of man and animals, and driving out unclean spirits.

The daughter of the Emperor Gordian (238-244) was possessed by a demon, which no physician or pagan sorcerer had been able to drive away. One day the demon shouted, ‘Only Tryphon is able to drive me out!’ Gordian sent servants to scour the Empire in search of the unknown healer; eventually their inquiries led them to the teenaged goose-keeper, and they brought him to Rome, where his prayers immediately drove out the demon. The Emperor showered Tryphon with gifts, which he gave away to the poor on his journey homeward.

When the persecution of Christians under Decius (250) broke out, Tryphon was denounced to the regional government as a dangerous promoter of Christianity (though he had continued to live as a humble peasant, his miracles and healings had made him known). His former service to the Emperor was either forgotten or of no account to the governor, who had him viciously tortured, then sent to Nicaea for further interrogation. There, when no torment would persuade him to deny Christ or worship the idols, he was beheaded outside the city gates. His relics were returned to Lampsacus, near his home, where he continued to work many miracles of healing.

Saint Tryphon is especially invoked for the protection of gardens and farmland against locusts, reptiles, and all small pests.

Holy Martyrs Perpetua and Felicity, and those with them at Carthage (203)

Perpetua, Felicity, Saturus, Saturninus, Secundus and Revocatus were all young catechumens living near Carthage. Perpetua was of noble birth; Felicity (Felicitas) was her slave. All were arrested under Emperor Valerian’s persecution and sent to Carthage. Perpetua had a young child still at the breast, which she asked to take with her.

The holy martyrs appeared before the tribunal and joyfully received their sentence of condemnation to be thrown to the wild beasts in the arena. Felicity, who was eight months pregnant, was concerned that her martyrdom might be postponed because of her pregnancy, but at the prayers of her friends, she went into labor three days before the games. As she groaned in labor, a jailer mocked her, telling her that the pain she felt was nothing to the pain that she would feel in the arena. The Saint replied, ‘Here I suffer for myself; then there will be Another with me, who will suffer with me; and my sufferings will be for Him!’ When she gave birth, she entrusted her newborn child to the care of a Christian couple and prepared for her end.

On the day of the games, the brothers and sisters in Christ entered the arena together. The men were soon killed by the beasts, but Perpetua and Felicity, though mauled, remained alive. The impatient persecutors ordered that they be beheaded. Walking to the center of the arena, the two spiritual sisters exchanged the kiss of peace and gave up their souls to God.

Our Holy Mother Brigid of Kildare (524)

Her name is also spelled Brigit or Bridget; she is considered, equally with St Patrick (March 17), patron of Ireland. She was born in Ulster of a noble Irish family which had been converted by St Patrick. She was uncommonly beautiful, and her father planned to marry her to the King of Ulster. But at the age of sixteen she asked her Lord Jesus Christ to make her unattractive, so that no one would marry her and she could devote herself to Him alone. Soon she lost an eye and was allowed to enter a monastery. On the day that she took monastic vows, she was miraculously healed and her original beauty restored.

Near Dublin she built herself a cell under an oak tree, which was called Kill-dara, or Cell of the Oak. Soon seven other young women joined her and established the monastery of Kill-dara, which in time became the cathedral city of Kildare. The monastery grew rapidly and became a double monastery with both men’s and women’s settlements, with the Abbess ranking above the Abbot; from it several other monasteries were planted throughout Ireland. (Combined men’s and women’s monastic communities are virtually unknown in the east, but were common in the golden age of the Irish Church).

The Saint predicted the day of her death and fell asleep in peace in 524, leaving a monastic Rule to govern all the monasteries under her care. During the Middle Ages her veneration spread throughout Europe.