Acts 20.7-12 (Epistle)

7În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. 8În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. 9Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. 10Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” 11După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. 12Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.

John 14.10-21 (Gospel)

10Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. 11Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. 12Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; 13şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. 14Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. 15Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 16Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; 17şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. 18Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 20În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi. 21Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”

St Isaac, founder of the Dalmatian Monastery at Constantinople (383)

While a hermit in the east, Isaac heard that the Arians, supported by the Emperor Valens, were persecuting Orthodoxy. Leaving his seclusion, he traveled to Constantinople, where he lived in a small hut. He confronted the Emperor, telling him that if he did not cease his persecutions and embrace the true Faith, disaster would befall him. The Emperor ignored his words, and shortly thereafter was killed in a battle with the Goths. The Emperor Theodosius the Great then came to the throne, restoring peace to the Church. Hearing of Isaac and his prophecy, the Emperor sent for Isaac and prostrated before him. Isaac wished to return to the desert, but was persuaded to remain as a monk in Constantinople. He took part in the Second Ecumenical Council, where he shone in zeal for the Faith; the Third Ecumenical Council made him archimandrite over all the monasteries in the City. (Some say that the monastery founded by him is called the Dalmatian Monastery because it was built by Dalmatus, a wealthy nobleman of the City; others say that it was founded by St Isaac himself and later took its name from Abbot Dalmatus, who succeeded Isaac). In his own lifetime St Isaac was known far and wide as a wonderworker and one endowed with the gift of prophecy.

Saint Isaac is also commemorated in August 3, along with Dalmatus and his son Faustus.

St Macrina, grandmother of St Basil the Great (4th c.)

“The grandmother of St Basil the Great, she was outstanding for her intellect and piety. She was a disciple of St Gregory the Wonder-worker of Neocaesarea. In the reign of Diocletian, she abandoned her home and hid in the forests and desert places with her husband, Basil. Although their home was confiscated, they felt no pangs of regret. Stripped of everything except their love for God, they settled in an ancient forest and spent seven years there. By God’s providence, goats would come down from the mountains and provide them with food. They both died peacefully in the fourth century, after great sufferings for the Christian faith.” (Prologue)