Scripture Readings
Isaiah 25.1-9
(6th Hour)
1Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.
2Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetăţuia cea tare, într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită.
3De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.
4Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
5Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor. –
6Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.
7Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;
8nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.
9În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”
Genesis 9.8-17 (Vespers)
8Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis:
9„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi;
10cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
11Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.”
12Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
13curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
15şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
16Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”
17Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”
Proverbs 12.8-22 (Vespers)
8Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit. –
9Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca. –
10Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
11Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte. –
12Cel rău pofteşte prada celor nelegiuiţi, dar rădăcina celor neprihăniţi rodeşte. –
13În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. –
14Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi, şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui. –
15Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. –
16Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara. –
17Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune. –
18Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. –
19Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. –
20Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace. –
21Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit, dar cei răi sunt năpădiţi de rele. –
22Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi. –
Genesis 28.10-17
(Vespers, Annunciation)
10Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran.
11A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
13Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
16Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”
17I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
Ezekiel 43.27-44.4
(Vespers, Annunciation)
27După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.”
1M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.
2Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
3În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.”
4M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.
Proverbs 9.1-11
(Vespers, Annunciation)
1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi.
2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.
3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii:
4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:
5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!
6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”
7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.
8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.
11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.
Commemorations
Saint Zacharias the Recluse of Egypt (4th c.)
His father, Carion the Egyptian, forsook his family to become a monk, taking Zacharias with him. Though very young, Zacharias manifested gifts of grace rarely seen among the elders of Sketis. Abba Moses once asked him, ‘What does it mean to be a monk?’, to which Zacharias replied by taking off his hat and treading it underfoot, saying ‘If a man be not so broken, he cannot be a monk.’ After shining as a great light among the holy monks of Scetis, he reposed at a young age.
Commemoration of the Miracle at the Monastery of the Caves in Kiev (?)
“Two friends, John and Sergius, swore brotherhood before the icon of the holy Mother of God in this monastery. John was a rich man, with a five-year-old son, Zachariah. John fell ill, and at his death commended his son to the care of Sergius, and left in Sergius’ keeping a large sum of silver and gold for him to hand over to Zachariah when he had grown up. When Zachariah came of age, however, Sergius denied receiving anything from the deceased John. Then Zachariah said: ‘Let him swear before the same icon of the most holy Mother of God, in front of which he accepted brotherhood with my late father, that he received nothing from John, and then I will seek nothing more from him.’ Sergius agreed, but when he had sworn this and went up to kiss the icon, some force held him back and would not allow him to come near. Then, tormented all at once by a demon, he began to cry out: ‘Holy fathers Antony and Theodosius, do not let this merciless angel destroy me!’ The demon had attacked him by God’s permission. He then told them of all the money which John had left. But when they opened the box, they found double the amount. Taking it, Zachariah gave it to the monastery and was himself tonsured as a monk. He lived a long time and was worthy of God’s great gifts, entering peacefully into eternity.” (Prologue)