Luke 1.39-49, 56 (Matins Gospel, Annunciation)

39Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” 46Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul 47şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, 49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, 56Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

Isaiah 26.21-27.9 (6th Hour)

21Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile. 1În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur) şi leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul). 2În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: 3„Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. 4N-am nicio mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i vor arde pe toţi, 5afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” 6În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui. 7L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau? 8Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit. 9Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită; şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteii şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.

Genesis 9.18-10.1 (Vespers)

18Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan. 19Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul. 20Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie. 21A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său. 22Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. 23Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. 24Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. 25Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!” 26El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui! 27Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!” 28Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.

29Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit. 1Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.

Proverbs 12.23-13.9 (LXX) (Vespers)

23Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia. – 24Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir. – 25Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. – 26Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. – 27Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca. –

28Pe cărarea neprihănirii este viaţa, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte. – 1Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. – 2Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. – 3Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. – 4Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. – 5Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. – 6Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. – 7Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. – 8Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. – 9Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –

Exodus 3.1-8 (Vespers, Annunciation)

1Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. 3Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” 6Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.

Proverbs 8.22-30 (Vespers, Annunciation)

22Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. 23Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. 24Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; 25am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, 26când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. 27Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, 28când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, 29când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, 30eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

Hebrews 2.11-18 (Epistle, Annunciation)

11Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” 12când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” 13Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” 14Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Luke 1.24-38 (Gospel, Annunciation)

24Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” 26În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. 32El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. 36Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. 38Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

The Annunciation of Our Most Holy Lady, the Theotokos and Ever-Virgin Mary

When Mary the Virgin was about fourteen years old, the Archangel Gabriel came to Joseph’s dwelling, where she was living, and said to her, ‘Rejoice, thou Full of Grace, the Lord is with thee: blessed art thou among women.’ Receiving assurance that she had been chosen to be the Mother of God Himself, she answered in humility, ‘Behold the handmaid of the Lord; be it unto me according to thy word.’ Immediately, the Holy Spirit came upon her, the power of the Most High overshadowed her, and the Incarnation, long awaited by the whole creation, took place: He who contains the whole universe consented to be contained in the womb of one woman, the most holy Theotokos.

The Church teaches us that it was within the holy Virgin’s power to refuse the divine conception: her knowing and willing acceptance, the consummation of the faith of the whole righteous remnant of Israel, shows us that our very salvation is the fruit of the cooperation (synergia) of human faithfulness with God’s saving grace.

Carrying in her womb the Savior of the Universe, the Virgin went to the hills of Judea to stay with her kinswoman Elizabeth, who six months before had conceived in her old age (by Zacharias the priest) St John the Forerunner. As the holy Virgin approached, the child John leaped in his mother’s womb for joy, prophesying the coming of Emmanuel. Feeling the prophecy, Elizabeth was filled with the Holy Spirit and blessed the holy Mary and the fruit of her womb. And Mary in turn glorified God, saying ‘My soul doth magnify the Lord, and my spirit hath rejoiced in God my Savior’ (Luke ch. 1).

New Confessor/Hieromartyr Tikhon, patriarch of Moscow (1925)

Born in 1865, he was tonsured a monk in 1891, and consecrated a Bishop in 1891. From 1900, he was Bishop of Alaska, with oversight of the Church throughout North America. In America, he consecrated the first Orthodox monastery on the continent and worked tirelessly to unite all ethnic groups as one flock. In 1907 he was made Bishop of Yaroslavl and returned to Russia.

In 1917, he was elected to be the first Patriarch of Moscow since the abolition of the Patriarchate by Tsar Peter the Great more than 200 years before. Almost immediately, the Russian Church was plunged into new and terrible persecution as an atheist and totalitarian government seized control. Patriarch Tikhon always sought not to quarrel with the Communist government, but his refusal to deny his faith or his Church marked him in their eyes as an enemy. In 1925 he died under mysterious circumstances, and is generally thought to have been murdered by the Soviets. He is commemorated as a Confessor, and by many as a Martyr also.

Note: because his commemoration falls on the Feast of the Annunciation, his service is usually transferred to the day before or after the Feast.