Isaiah 66.10-24 (6th Hour)

10Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns, 11ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.” 12Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu, şi slava neamurilor, ca un pârâu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi, veţi fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi. 13Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!” 14Şi când veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba. – Domnul îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să-I simtă mânia. 15Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările, în flăcări de foc. 16Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr. 17Cei ce se sfinţesc şi se curăţă în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de porc, şi şoareci, şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor pieri – zice Domnul. 18Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea. 19Şi voi pune un semn între ele şi voi trimite la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, care trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate care n-au auzit vorbindu-se niciodată de Mine şi n-au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri. 20Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în care şi pe tărgi, pe catâri şi pe dromaderi, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim – zice Domnul – cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului. 21Şi voi lua şi dintre ei pe unii ca preoţi şi leviţi – zice Domnul. 22Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. 23În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul. 24Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”

Genesis 49.33-50.26 (Vespers)

33Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său. 1Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. 2A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile. 4După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui faraon ce vă spun eu. 5Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.” Aş vrea, dar, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.” 6Faraon a răspuns: „Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.” 7Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului, 8toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii. 9Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare. 10Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile. 11Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim; ea este dincolo de Iordan. 12Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. 13L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mamre. 14Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său. 15Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” 16Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: 17„Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!” Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea. 18Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.” 19Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. 21Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile. 22Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani. 23Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui. 24Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” 25Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” 26Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.

Proverbs 31.8-31 (Vespers)

8Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! 9Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit. 10Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. 11Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. 12Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. 13Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice. 14Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea. 15Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. 16Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. – 17Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele. 18Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. 19Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul. 20Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit. 21Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. 22Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură. 23Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării. 24Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului. 25Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine. 26Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. 27Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii. 28Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: 29„Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” 30Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. 31Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.

Martyrs Terence, Africanus, Maximus, Pompeius and 36 with them, beheaded at Carthage (250)

These African Christians suffered during the persecution of the Church by the emperor Decius, during which a great many Christians denied the faith rather than suffer. These faithful few boldly upheld the Faith and, after many torments, were condemned to death by beheading. The went to their execution singing psalms and hymns of thanksgiving, and received the crown of martyrdom in 250.

In the early centuries of the Church, North Africa, especially the region of Carthage, was one of the centers of the Christian Faith, comparable to Asia Minor.

Six Thousand Holy Martyrs in Georgia (1615)

“In the wilderness of David-Garejeli in Georgia there were twelve monasteries, in which monks had lived the ascetic life for centuries. In 1615, Shah Abbas I invaded Georgia, laid it waste and slew innumerable Christians. One day, while out hunting at dawn on Easter Day intself, he saw the light of many candles shining in the hills. This was the monks of all twelve monasteries in procession all round the Church of the Resurrection, walking with candles in their hands. When the Shah discovered that it was monks, he asked in disbelief: ‘Isn’t the whole of Georgia put to the sword by now?’, and ordered his generals to go and slaughter the monks at once. An angel of God appeared to Abbot Arsenius, and revealed their imminent death to him, and Arsenius informed the brethren. They then all received Communion in the Holy Mysteries and prepared for death. Then the attackers arrived, hacked the abbot to pieces when he came out ahead of the others, and then killed all the rest. They all suffered with honour and were crowned with unfading wreaths in 1615. Thus ended the history of these famous monasteries, which had been like a flame of spiritual enlightenment in Georgia for more than 1,000 years. There remain just two today: St David and St John the Baptist. The King of Georgia, Archil, gathered the remains of all the martyrs and buried them. Their relics are to this day full of myrrh for the healing of those in sickness.” (Prologue)

New Hieromartyr Gregory, Patriarch of Constantinople (1821)

He was born on the Peloponnese, and became Archbishop of Smyrna in 1785. He served at a time when revolutionary feeling and activity was increasing among the Greek people, and witnessed the cruel retribution that the Ottoman Turks visited on any evidence of rebellion among their subject people.

Once in Smyrna, seeing that an action he had taken was causing discord in his dioceses, he came down from the hierarchical throne during a service, prostrated himself before the faithful and asked their forgiveness.

He was elected Patriarch of Constantinople in 1797. Under the Turkokratia, the Patriarch was not only the head of the Greek churches but the secular ruler of the Greek people, bound by oath to respect the authority of the Sultan. This, combined with Gregory’s personal experience of the treatment of Greek rebels, made him a staunch opponent of revolutionary activity among his people. Still, when revolutionaries on the Peloponnese declared Greek independence from Turkey on March 25, 1821, Turkish retribution was harsh: On Pascha, April 10, after serving the Paschal Liturgy, the aged Patriarch was arrested by the Turkish authorities. He was tortured in an effort to have him reveal the names of those heading the revolution, then was offered his freedom if he would convert to Islam. Gregory answered, ‘You ask in vain: the Patriarch of Christians dies a Christian.’ He (along with other clergy and hierarchs) was hanged as a traitor on the gate of the patriarchal compound. An eyewitness, a British clergyman visiting Constantinople, wrote: ‘His body, attenuated by abstinence and emaciated by age, had not sufficient weight to cause immediate death. He continued for a long time in pain which no friendly hand dared abridge, and the darkness of night came on before his final convulsions were over.’ His body was left hanging for three days, then sold by the Turkish authorities to a Jewish mob, who mutilated the body, then weighted it about the neck with a stone and threw it into the sea. Despite this, the body was found floating at sea by a Greek merchant ship captain. When the body was identified as that of the martyred Patriarch, it was secretly taken to Odessa, where Orthodox church leaders took it under their care. Tsar Alexander I ordered a state funeral for the holy hierarch, which was celebrated on June 17 1821 in Odessa.

In 1871 the relics were returned to Greece by Tsar Alexander III. They were incorrupt, though fifty years had passed since his death. Saint Gregory was officially glorified in 1921. His relics may be venerated at the Metropolitan Cathedral in Athens.