James 2.14-26 (Epistle)

14Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? 15Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, 16şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? 17Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. 18Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” 19Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! 20Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? 21Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” 24Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. 25Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?

26După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Mark 9.42-10.1 (Gospel)

42Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. 43Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, 44unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 45Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, 46unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 47Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi, şi să fii aruncat în focul gheenei, 48unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. 49Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare.

50Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii.” 1Isus a plecat de acolo şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s-au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăşi să-i înveţe.

Holy Great Martyr Anastasia the Widow, the Deliverer from Potions (290)

She was born in Rome to a wealthy and prominent family. Though her father Pretexatus was a pagan, her mother Fausta instructed her in the things of God. Her father married her against her will to Publius, a prodigal and impious man lacking in Christian or pagan virtue. Anastasia was in the custom of dressing herself as a poor working woman and going out by night to visit and comfort the many Christians in prison (this was the time of Diocletian’s persecution). When Publius discovered this, he was furious that his wife was demeaning herself by consorting with the despised Christians, and had his wife locked in the house with so little food that she came close to death by starvation. She was able to get a letter to her spiritual father Chrysogonus, who was also in prison, and their correspondence helped to sustain her through her ordeal. After three months her husband died in a shipwreck and she regained her freedom. Immediately she redoubled her work for the suffering Christians and their families, devoting all her time and wealth to their comfort and care.

One day Diocletian declared that all Christians in his prisons should be slain, and his command was carried out in one night. The next day Anastasia came to visit her beloved companions and, learning that all were dead, fell sobbing by the gate, no longer caring to conceal her Christian faith from anyone. Almost immediately she was arrested and brought before the authorities, who subjected her to every form of abuse. One prefect offered to marry her if she would bow to the idols, but to have her tortured to death if she would not. When she was unmoved, he attempted to rape her, but was struck blind and died miserably. She then briefly escaped to Nicaea and found refuge with the pious St Theodota, but was seized again along with Theodota and her children. After further trials and torments Anastasia, Theodota and her children, and others who had been converted to Christ through Anastasia’s example, were executed.

Saint Anastasia’s relics were taken to Rome, where a church was built in her honor. The relics were later translated to Constantinople and placed in another church bearing her name, where they worked many miracles. Because she has healed many through her prayers from the effects of poisons and potions, she is called Pharmocolytria, “Deliverer from Potions.”