James 3.1-10 (Epistle)
1Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. 3De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. 4Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. 5Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. 7Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, 8dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. 9Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. 10Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!