Composite 2 - Proverbs 10, 3, 8 (Vespers)

1The memory of a just man is praised, and the Lord’s blessing is upon his head. Blessed is one who has found wisdom; a mortal who knows understanding. To import her is better than treasures of gold and silver. She is more valuable than precious stones; nothing of value equals her worth. Justice proceeds from her mouth; she bears law and mercy on her tongue. Therefore, my children, listen to me, for I speak weighty things. And blessed is the one who keeps my ways. For my goings out are the goings out of life, and favour is prepared from the Lord. Therefore I exhort you, and utter my voice to the children of humankind. Because I, Wisdom, have prepared counsel, knowledge and understanding. I have called on them. Counsel and sureness are mine; prudence is mine, strength is mine. I love those who are my friends, while those who seek me will find grace. You innocent, then, understand cunning; you untaught, take it to heart. Listen to me, for I will speak weighty things, and I will open right things from my lips. Because my throat will meditate truth; lying lips are abominable before me. All the words of my mouth are with justice, there is nothing crooked in them nor twisted. They are all straight for those who understand, and right for those who find knowledge. For I teach you what is true, that your hope may be in the Lord and that you may be filled with spirit.

Proverbs 10.31-11.12 (Vespers)

31Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –

32Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi. 1Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută. 2Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi. 3Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea. 4În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. 5Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. 6Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor. 7La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită. 8Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul. 9Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. 10Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie. 11Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. – 12Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

Wisdom of Solomon 4.7-15 (Vespers)

John 10.9-16 (Matins Gospel)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

2 Corinthians 9.12-10.7 (Epistle)

12Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu. 13Aşa că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi; 14şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.

15Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare! 1Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe” – 2vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora care îşi închipuie că noi suntem mânaţi de firea pământească. 3Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. 4Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 5Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. 6Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare. 7La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.

Hebrews 7.26-8.2 (Epistle, St Tikhon)

26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.

28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. 1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Mark 3.19-27 (Gospel)

19şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut. 20Au venit în casă şi s-a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prânzească. 21Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.” 22Şi cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” 23Isus i-a chemat la El şi le-a zis, în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? 24Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei înseşi, împărăţia aceea nu poate dăinui. 25Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseşi, casa aceea nu poate dăinui. 26Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el. 27Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.

Matthew 5.14-19 (Gospel, St Tikhon)

14Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. 17Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. 18Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. 19Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

St Maximos the Confessor (662)

He was from a noble family in Constantinople, and became the private secretary of the Emperor Heraclius and his grandson Constans. But when the Monothelite heresy (that Christ possesses one divine will, rather than a divine and a human will) took hold in the Imperial court, the Saint could not bear to be surrounded by this error and left the court for the Monastery at Chrysopolis, where in time he became the abbot. From the monastery he continued to speak and write in defense of Orthodox belief. The Emperor Constans ordered him either to accept Monothelite belief or to cease speaking against it, but St Maximos would do neither. For this, his tongue was torn out, his right hand was cut off, and he was sent into exile, where he reposed in 662. He is also commemorated on January 21; see that day for a slightly fuller account.

St Tikhon of Zadonsk (1783)

He is one of the best-loved Saints of the Russian people. He was born into a very poor family in Novgorod province and received the baptismal name of Timothy. He went to seminary in Novgorod, where he excelled, later teaching Greek and other subjects. He was tonsured a monk at the age of thirty-four, receiving the monastic name of Tikhon. As his ascesis and wisdom became known, he quickly became eminent in the Church and in 1761 was made a bishop. In 1763 he was consecrated Bishop of Voronezh. After serving as bishop for about seven years, he retired to the monastery of Zadonsk, where he spent the remainder of his life. He devoted his “retirement” to prayer and the writing of books, producing a huge collection of writings that have earned him the name “the Russian Chrysostom.” He reposed in peace in 1783 at the age of fifty-nine. Many miracles were wrought by him after his death, and he was soon proclaimed a Saint by the people. When his body was exhumed in 1845 (over sixty years later) to make way for a new church in Zadonsk, his relics were found to be whole and incorrupt; even his vestments were free from decay. He was officially glorified in 1863; some three hundred thousand pilgrims attended his glorification.

Holy Martyr Hippolytus of Rome and 18 Martyrs with him (258)

He was the pagan jailkeeper who guarded St Laurence (see August 10); seeing his prisoner’s holiness and the wonders wrought by him, Hippolytus was convinced of the truth of the Faith and became a Christian. When St Laurence baptized him, he was granted a vision of heaven and said ‘I see innocent souls in great joy.’ He took Laurence into his own home, and his entire household were baptized, nineteen in all.

When St Laurence was martyred, Hippolytus retrieved his body by night and buried it. He was detected and brought before the Emperor Valerian on the third day after Laurence’s death. Despite severe beatings he would not renounce his faith. The Emperor ordered that he be stripped and flayed but, standing naked before the emperor, Hippolytus said ‘You have not stripped me, but have begun to clothe me.’ Despite all torments, neither Hippolytus nor any of his household would deny Christ. All of his household were slain, one by one, before Hippolytus. Finally Hippolytus himself was bound behind a wild horse and dragged to death.

Our Holy Mother the Empress Irene (Xenia in Monasticism) (12th c.)

She was the pious wife of the Emperor John II Comnenus (reigned 1118-1143), but retired into monastic life. She founded the Monastery of the Pantokrator in Constantinople.