2 Corinthians 7.10-16 (Epistle)

10În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. 11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. 12Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu. 13De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. 14Şi, dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi, înaintea lui Tit, s-a adeverit. 15El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.

16Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.

Mark 2.18-22 (Gospel)

18Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. 20Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea. 21Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face. 22Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”

St Emilian the Confessor, bishop of Cyzicus (820)

He was one of the bishops summoned by the Patriarch Nikephoros to defend the veneration of the holy icons against the Emperor Leo the Armenian. For this reason he was sent into exile around 815, and after many sufferings for his faithful confession, reposed in exile in 820.

St Myron the Wonderworker, Bishop of Crete (350)

He was a widowed farmer who, though poor, shared the produce of his farm freely with the needy. Once he found some thieves stealing his grain. Without saying who he was, he helped the thieves fill their sacks and make their escape. His virtue became known, and he was ordained to the priesthood, then consecrated bishop. In his own lifetime he was known as a great wonderworker. He reposed in peace.

St Gregory of Sinai (Mt Athos) (1346)

One of the great ascetics, hesychasts and spiritual teachers of the Church, he did much to restore the knowledge and practice of Orthodox hesychasm. He became a monk at Mt Sinai. He traveled to Mt Athos to learn more of Orthodox spiritual prayer and contemplation, but found that these were almost lost even on the Holy Mountain. The only true, holy hesychast he found there was St Maximos of Kapsokalyvia (Maximos the hut-burner, January 13). Maximos lived a life of reclusion in crude shelters; from time to time he would burn his hut and move to a new one, so as not to become attached even to that poor earthly dwelling. For this, he was scorned as a madman by the other monks. St Gregory upbraided the monks and told them that Maximos was the only true hesychast among them, thus beginning a reform of spiritual life on the Holy Mountain. He spent time teaching mental prayer in all the monasteries of Mt Athos, then traveled around Macedonia, establishing new monasteries. Some of his writings on prayer and asceticism can be found in the Philokalia. He reposed in peace in 1346.