John 21.15-25 (11th Matins Gospel)

15După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” 16I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” 17A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele! 18Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.” 19A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” 20Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” 21Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” 22Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” 23Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” 24Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. 25Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.

1 Corinthians 9.2-12 (Epistle)

2Dacă nu sunt apostol pentru alţii, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. 3Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează. 4N-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa? 6Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm? 7Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănâncă din laptele turmei? 8Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea? 9În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? 10Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. 11Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? 12Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

Matthew 18.23-35 (Gospel)

23De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. 24A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. 25Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. 26Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” 27Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. 28Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” 29Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.” 30Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. 31Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. 32Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?” 34Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

35Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Sts Isaac, Dalmatus and Faustus, ascetics of the Dalmatian Monastery, Constantinople (5th c.)

St Isaac is also commemorated May 30; see his life there. St Dalmatus was a soldier in the Imperial army, but along with his son Faustus left all to become a monk at the monastery founded by St Isaac. He was present at the Third Ecumenical Council at Ephesus in 431; there he labored zealously for the Orthodox faith against Patriarch Nestorius. He was made Archimandrite of all the monasteries in Constantinople, and reposed in peace, having lived for more than eighty years.

Holy Myrrh-bearer Salome

She was the mother of the Apostles James and John, the wife of Zebedee, and the daughter of Joseph the Betrothed, who was a widower when he became betrothed to the Mother of God. She was a disciple of the Lord and one of the Myrrh-bearing women who first brought tidings of the Resurrection to the world.

Our Holy Father Antony the Roman (1148)

He was born in Rome in 1086 to wealthy and pious parents. When the Roman Church broke away from the Orthodox around that time, those who continued to uphold Orthodoxy, Antony among them, were persecuted. Antony gave away his worldly possessions and fled to a small rocky island in the sea, where he spent fourteen months in asceticism. During this time, the island miraculously floated like a ship to Novgorod. There, Archbishop Nikita received the young monk and helped him to build a church to the holy Theotokos, which in time became a monastery. St Anthony served there as abbot for many years, reposing in peace in 1148.

Holy Martyr Razhden the Persian, Protomartyr of Georgia (457)

Razhden was of a noble Persian family, and a Zoroastrian. When the holy King Vakhtang Gorgasali of Georgia married Balendukht, the daughter of the Persian king Hormizd III, she took Razhden with her to Georgia. In Kartli he became a Christian, and King Vakhtang gave him an estate and made him a military adviser and commander. Angered that Vakhtang was a Christian, the Persian king Peroz (reigned 457–484) invaded Georgia with an enormous army, and Razhden fought bravely against him. Peroz ordered him taken captive. He was brought bound before the King, who greeted him with feigned tenderness and asked why he had turned from the faith of his fathers; and Razhden declared without fear that Christianity is the only true faith, and Christ the only true Saviour of mankind. Peroz had him beaten without mercy: his teeth were knocked out, he was dragged across jagged rocks, and he was cast into prison in heavy chains.

When the Georgian nobles heard of his sufferings, they came to Peroz and asked him to set Razhden free. Peroz released him on his vow to return. Razhden went to Mtskheta, took leave of his family and of King Vakhtang and, though those who loved him begged him not to, went back to Peroz. When he still would not return to the religion of his fathers, Peroz sent him to the Persian camp at Tsromi, in central Georgia, and secretly ordered its commander to make him renounce Christ or put him to death. To these appeals Razhden replied: “Your flattery and bribes are insulting to me. With joy I am prepared to endure every suffering for the sake of Christ!” The Persians condemned him with the words “If he hopes in the Crucified One, then he also is fit to suffer crucifixion!” They crucified him and shot him with arrows. His last words were “Into Thy hands, O Lord, I commit my spirit!” He died on the cross in 457. That night Christians took his body down from the cross and buried it in secret. Some years later King Vakhtang translated his relics from Tsromi to Nikozi and laid them in the cathedral he had built there, and he built churches in his honour at Ujarma and Samgori. He is the first martyr of the Church of Georgia. (Archpriest Zakaria Machitadze, The Lives of the Georgian Saints)