Scripture Readings
Mark 16.9-20
(3rd Matins Gospel)
9(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.
10Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.
11Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.
12După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.
13Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
15Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
17Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
18vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
Romans 5.1-10 (Epistle)
1Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
Matthew 6.22-33 (Gospel)
22Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Commemorations
Translation of the relics of Great-martyr Theodore Strateletes (319)
See his commemoration on February 8
St Ephraim, Patriarch of Antioch (545)
“During the reign of the Byzantine Emperor Anastasius, Ephraim was governor of the eastern regions. He was famed for his great piety and compassion, and was much esteemed for these virtues. When the rebuilding of Antioch, which had been destroyed by earthquake and fire, was put in hand, the Emperor ordered Ephraim to oversee the work. Ephraim performed this work with dilegence and love. There was among the ordinary workers a certain bishop who had left his see for unknown reasons and was working as a labourer. Not a soul knew that the man was a bishop. One day he lay down to take a rest from the exhausting work with the other labourers, and fell asleep. Ephraim glanced at him, and saw a flaming pillar rising above the man and reaching up to heaven. Amazed and frightened, Ephraim summoned him and bound him under oath to reveal who he was. The man hesitated a long time, but finally admitted that he was a bishop and foretold that Ephraim whould shortly be consecrated Patriarch of Antioch (the patriarchal throne having been empty since the old Patriarch, Euphrasius, perished in the earthquake). Ephraim was indeed elected and consecrated as Patriarch. For his goodness, purity and zeal for Orthodoxy, a great gift of wonderworking was given him by God. Once, in order to convince some heretic that Orthodoxy is the true Faith, he placed his omophor in the flames and prayed to God. The omophor remained unharmed in the fire for three hours. When the heretic saw this, he was afraid and cast his heresy aside. Ephraim entered peacefully into rest in 546.” (Prologue)
Our Holy Mother Melania the Elder (410)
She was a wealthy and noble lady, born in Spain. Her husband and two of her children died and, seeing the vanity of worldly things, she travelled to Egypt to visit the monks at Nitria. She gave away most of her great wealth to the needy, and to Egyptian Christians being persecuted by the Arians. It is said that in three days she fed some 5,000 people. When the Orthodox in Egypt were exiled to Palestine, she went with them to Jerusalem, where she built a convent for virgins; she entered the convent herself, and reposed there in 410. Her grand-daughter, Melania the Younger, is commemorated on December 31.
St Zosimas, monk, of Phoenicia (Syria) (6th c.)
He labored in asceticism at a monastery near Tyre. Through his exceptional purity of life, he was granted the gift of prophecy. He foresaw the destruction of Antioch by earthquake and, like Abraham pleading for Sodom, prostrated himself on the ground and prayed that the city not be completely destroyed. Once he was traveling in a remote place and a lion attacked and killed his mule. He commanded the lion to serve him in the mule’s place; the lion immediately took up Zosimas’ pack and carried it to Caesarea, where Zosimas released it. St Zosimas reposed in peace.