Acts 2.22-36 (Epistle)
22Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; 23pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. 24Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. 25Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: 27căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. 28Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.” 29Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, 31despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea. 32Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui. 33Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. 34Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, 35până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” 36Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”