Luke 7.17-30 (Matins Gospel, Forerunner)

17Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile. 18Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. 19Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 20Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 21Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. 22Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. 23Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” 24După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? 25Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor. 26Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc. 27El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” 28Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el. 29Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; 30dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

Isaiah 8.13-9.7 (6th Hour)

13Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi. 14Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! 15Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.” – 16Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei. – 17Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. 18Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor care locuieşte pe muntele Sionului. 19Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? 20La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. 21El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămând, şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus,

22fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întuneric beznă. 1Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. 2Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. 3Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, cum se înveseleşte la împărţirea prăzii. 4Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. 5Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. 6Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” 7El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.

Genesis 6.9-22 (Vespers)

9Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. 12Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. 13Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară. 15Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. 16Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus. 17Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. 18Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. 19Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. 20Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. 21Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.”

22Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

Proverbs 8.1-21 (Vespers)

1Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul? 2Ea se aşază sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii, 3şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor: 4„Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu. 5Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă, nebunilor! 6Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept. 7Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! 8Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. 9Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa. 10Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump. 11Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. 12Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri. 13Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu. 14De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea. 15Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte. 16Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului. 17Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. 18Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. 19Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales. 20Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, 21ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile.

Composite 8 - Isaiah 40, 41, 45, 48, 54 (Vespers, Forerunner)

1Thus says the Lord: Comfort, comfort my people, says God. Priests, speak to the heart of Jerusalem. Comfort her, because her humiliation has been completed; for her has sin has been abolished, because she has received from the Lord’s hand double for her sins. A voice of one crying in the wilderness: Prepare the way of the Lord, make straight the paths of our God. Every valley will be filled and every mountain and hill made low; what is crooked will become straight, and the rough ways will be made smooth; and all flesh shall see the salvation of God. Go up onto a high mountain, you who bring good tidings to Sion; lift up your voice with strength, you who bring good tidings to Jerusalem. Lift it up, do not be afraid. I the Lord God, I, the God of Israel, will hearken and will not forsake them; but I will open rivers from the mountains and springs in the middle of plains. I will turn the wilderness into water meadows and the thirsty earth with water courses. Let the heavens rejoice from on high and let the clouds rain justice. Let the earth sprout and blossom with mercy and justice. Announce a voice of gladness to the end of the earth and let this be heard: Say that the Lord has delivered his servant Jacob. And if they thirst through deserts, he will bring water for them from a rock. Rejoice you barren who have never given birth, break out and shout, you who have never known birth pangs, for the children of the deserted are more than those of her who has a husband.

Composite 9 - Malachi 3, 4 (Vespers, Forerunner)

1Thus says the Lord Almighty: See, I am sending my Angel, my messenger, before your face, who will prepare your way before you. And the Lord whom you seek will come to his temple. And who will endure the day of his entrance? And who will withstand at his appearing? Because he will enter like fire in a smelting furnace and like the lye of launderers. And he will come to you in judgement; and he will be a swift witness against the wicked and against adulteresses and against those swear falsely in his name and those who do not fear him, says the Lord Almighty. Because I am the Lord your God, and I have not changed and you, children of Jacob, have perverted the laws and not kept them. Therefore turn back to me and I will turn back to you, says the Lord Almighty. And all the nations will call you blessed and you will know that I am the Lord who discern between just and lawless on the day on which I make a peculiar possession of those who love me. Know then and remember the law of Moses my servant, as I gave him commandment on Horeb, to all Israel ordinances and judgements. And see, I will send you Elias the Thesbite, before the great and manifest day of the Lord comes; he will turn again the heart of father to son and of a man to his neighbour, lest when I come I smite the earth grievously, says the Lord Almighty, God the Holy One of Israel.

Composite 3 - Wisdom of Solomon 4, 5 (Vespers, Forerunner)

1A just man if he comes to his end will be at rest. A just man who dies will condemn the ungodly who are alive; for they will see the end of a just man and will not understand what they counselled concerning him. For the Lord will break the ungodly, render them voiceless and cast them headlong, and he will shake them from the foundations and they will be utterly worsted in sorrow, and their memory shall perish. They shall come with fear at the accounting of their sins, and their iniquities will convict them to their face. Then the just will stand with much boldness in the face of those who afflicted him and made his toils of no account. When they see this they will be troubled with great fear and will be amazed at the wonder of his salvation. For they will say as they repent and with anguish they will groan and say: Is this he whom we fools once made a laughing stock and a byword of reproach? We reckoned his life folly and his end dishonour. How has he been numbered among the children of God and his lot with the Saints? Therefore we have erred from the way of truth and the light of righteousness has not shone on us and the sun has not dawned on us. We have been filled with paths of lawlessness and destruction and journeyed through trackless paths, but have not known the way of the Lord.

2 Corinthians 4.6-15 (Epistle, Forerunner)

6Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. 15Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

Matthew 11.2-15 (Gospel, Forerunner)

2Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos 3şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” 4Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: 5orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. 6Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” 7Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt? 8Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. 9Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; 10căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” 11Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 12Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. 13Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea. 14Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină. 15Cine are urechi de auzit să audă.

First (4th c.) and Second (9th c.) Findings of the Precious Head of St John the Baptist

After the Forerunner was beheaded at the order of Herod and his illicit wife Herodias, his head was discarded in what the Synaxarion calls “an unseemly location,” presumably a privy. According to some, it was secretly recovered by Joanna, one of the Myrrhbearing women, and given honorable burial near Jerusalem. There it was found, through a revelation of the Forerunner, by two monks who had come to Jerusalem to worship at the tomb of our Savior (the first finding). Putting the head in a bag, the monks returned home. On the way, they met an indigent potter from Emesa. That night the Forerunner appeared to the poor man and instructed him to make off with the relic. He returned with it to Emesa and immediately began to prosper in his business. Just before he died, he put the holy relic in a chest, which he left to his sister with these instructions: never to open it without instructions from the one hidden inside it; and to pass it on to a pious man beloved of God. Thus the Head of the Baptist passed through many generations, eventually being concealed in a cave near a monastery founded during the reign of Marcian (450-457), whose abbot was the godly Marcellus.

The blessed Forerunner appeared several times to Marcellus, embracing him and once even giving him a pot of honey. The Baptist ordered Marcellus to follow a star which led him to the cave and came to rest in front of a niche in the wall. Marcellus dug there and came upon a marble slab, under which was a large jar containing the precious Head. The holy relic was taken with rejoicing to the cathedral in Emesa,where it worked many wonders. In the reign of Michael III (842-867), it was taken to Constantinople. It was at this translation that the present Feast was instituted.

The version given here is that of St Symeon Metaphrastes. Other sources give substantially different accounts.

The Prologue observes: “It is important and interesting to note that, while he was alive, John did not work a single miracle (Jn 10:41), but to his relics was given the blessed power of working miracles.”

Saint Aethelberht (Ethelbert), first Christian King of Kent (616)

In 597, a party of forty missionary monks, led by St Augustine of Canterbury (May 28), was sent to Britain by the holy Pope Gregory the Great, to bring the blessed Gospel of Jesus Christ to the English people. Aethelberht, who had been King of Kent for thirty-six years, received the monks favorably, allowed them to preach in his kingdom, and invited them to establish their headquarters in Canterbury, his capital city, which already contained a small, ruined church dedicated to St Martin of Tours in Roman times.

The king himself was converted and received holy Baptism at the hands of St Augustine; a crowd of his subjects followed his example. When St Augustine was consecrated bishop, Aethelberht allowed him to be made Archbishop of Canterbury and gave his own palace to serve as a monastery. The king worked steadily for the conversion of the neighboring kindoms, and in 604 established an episcopal see in London. Unlike some Christian rulers, he refused to see anyone converted forcibly.

Saint Aethelberht reposed in peace in 616, after reigning for fifty-six years. He was buried in the Church of Saints Peter and Paul, which he had established. Many miracles were worked at his tomb, where a lamp was kept lit perpetually until the monastery was disbanded by the Protestants in 1538.