Isaiah 9.9-10.4 (6th Hour)

9Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, care spun cu mândrie şi îngâmfare: 10„Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite; au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.” 11De aceea, Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin şi va stârni pe vrăjmaşii lor: 12pe sirieni, de la răsărit, pe filisteni, de la apus; şi vor mânca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 13Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte şi nu caută pe Domnul oştirilor. 14De aceea, Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într-o singură zi. 15(Bătrânul şi dregătorul sunt capul, şi prorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada.) 16Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi. 17De aceea, nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 18Căci răutatea arde ca un foc care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum. 19De mânia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său, 20fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:

21Manase mănâncă pe Efraim, Efraim, pe Manase, şi amândoi împreună, pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă. 1„Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte 2ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfani! 3Ce veţi face voi în ziua pedepsei şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia? 4Unii vor fi îngenuncheaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi.” Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui tot întinsă este.

Genesis 7.1-5 (Vespers)

1Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; 3şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului. 4Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” 5Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.

Proverbs 8.32-9.11 (Vespers)

32Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! 33Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu. 34Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele. 35Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului.

36Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.” 1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi. 2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. 3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii: 4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice: 5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! 6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!” 7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. 8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! 9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! 10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. 11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

St Tarasios, archbishop of Constantinople (806)

He was a nobleman born in Constantinople, and distinguished himself in a secular career, rising in the year 780 to the rank of protasecretis, Principal Secretary of State to the Emperor Constantine VI and his mother the Empress Irene, who was serving as regent.

His life took a sudden turn when, in 784, Patriarch Paul IV resigned, recommending Tarasios as the only man capable of restoring the Patriarchate, ravaged by the iconoclast heresy, to true Faith and full communion with the other Patriarchates. Tarasios, though unwilling, was virtually forced to accept the Patriarchate by the rulers and the Senate: he agreed at last on condition that an Ecumenical Council be summoned immediately to put an end to the iconoclast heresy. In a few days he was raised from a layman through all the degrees of the clergy and on December 25 784, was consecrated Archbishop of Constantinople.

At Saint Tarasios’ insistence, the Imperial rulers summoned a Church Council, which met at Constantinople in 786. Before its sessions had even begun, iconoclasts burst into the church and drove out the Fathers, who were forced to reconvene in Nicaea, where the first session opened. Patriarch Tarasios presided, and the Council concluded with a condemnation of the iconoclast heresy and the restoration of veneration of the holy images.

As Archbishop, the Saint was a model of humility, compassion, and firmness in the Faith. He refused to have any servants and dressed simply, a living rebuke to the luxury that had corrupted the clergy at that time. His works of charity were so great that he became known to the people as ‘the new Joseph’: he founded hospices and shelters, distributed the Church’s wealth freely to the poor, and often invited the poor to his own table to share his simple fare. He insisted on exercising all gentleness and mercy in restoring repentant heretics to the Church, a policy that met with opposition from the more severe leaders of the Studion monastery. At the same time he was unbending in the defense of the Faith: when the Emperor Constantine came of age he repudiated his wife Mary in order to marry Theodota, one of her servants. The Patriarch refused to bless the adulterous union and threatened the Emperor with excommunication if he persisted in sin. The Emperor had Tarasios imprisoned, forced his licit wife to enter a monastery, and found a priest, Joseph, to bless his second marriage. The following year Constantine was blinded and dethroned, and Tarasios regained his freedom.

The holy Patriarch continued to serve his Church faithfully, occupying the episcopal throne for a total of twenty-six years. In his last years, despite a long and painful illness, he continued to serve the Divine Liturgy daily, supporting himself with his staff. In the year 806, serving at the altar, he began to chant from Psalm 85, Bow down thine ear, O Lord, and hear me, and gave up his soul to God.

“In 820, the Emperor Leo the Armenian, who for seven years had supported the iconoclasts and had fiercely persecuted the Orthodox, had a disturbing dream. He saw a stern-looking Saint Tarasius ordering a man by the name of Michael to run Leo himself through with a sword. Six days later, Leo was in fact assasinated by Michael the Stammerer, who seized power… In physical appearance, Saint Tarasius is said to have closely resembled Saint Gregory the Theologian.” (Synaxarion)