2 Peter 3.1-18 (Epistle)

1Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări, 2ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. 3Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor 4şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” 5Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei 6şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. 8Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. 9Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 10Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. 15Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, 16ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria; 18ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.

Mark 13.24-31 (Gospel)

24Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, 25stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. 26Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. 27Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. 28Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. 29Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. 30Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri. 31Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Holy Apostle Timothy

This is the Apostle to whom two of St Paul’s Epistles are addressed. He was from Lystra in Lycaonia, born to a pagan Greek father and a Jewish mother. His mother, whose name was Eunice, and his grandmother, Lois, brought him up in piety and love of the Scriptures. The Apostle Paul converted the two women during his first missionary visit to Lystra; returning seven years later, he found Timothy full of zeal for Christ, and baptized him. Timothy became his closest disciple: in his epistles, St Paul calls calls him “my dearly beloved son.” So that Timothy would be able to preach the Gospel in the synagogues, St Paul personally circumcised him.

The Apostle Paul consecrated Timothy as the first bishop of Ephesus. As such, he became a disciple and exarch of St John the Evangelist, who supervised all the churches in Asia. In AD 97, he attempted to oppose the celebration of a festival to Artemis; the pagans, enraged, mobbed him and beat him to death. He was buried near the tomb of St John. In 356 his precious relics were translated (along with those of Sts Andrew and Luke) to Constantinople and enshrined in the Church of the Holy Apostles. In 1204 they were stolen by the Latin Crusaders when they pillaged the city.

Holy Martyr Anastasius of Persia (628)

He was a Persian, the son of a Magus, a soldier in the Persian army under Chosroes II, who at that time was making inroads into the Christian Empire. His Persian name was Magundat. Chosroes captured Jerusalem in 614, and carried away the Precious Cross as a trophy. Magundat heard of this, and of all the miracles worked by the Cross; and he wondered why the ruins of an instrument of torture were so revered by the Christians. Seeking out Christian elders to answer his questions, he learned of the Incarnation, life, Crucifixion and Resurrection of the Christ, and with joy embraced the Christian Faith as Truth. He was baptized by St Modestus, Patriarch of Jerusalem, and given the name of Anastasius. At the same time, he took monastic vows. For a time he lived in a monastery in Jerusalem, but then went forth, found some Persian Magi at Caesarea, and chastised them for embracing delusions. Since he was in Persian territory (as he well knew), he was taken to the Persian governor, interrogated, imprisoned, and finally taken with other captives to Persia. There, despite many severe tortures, he refused to return to his former error, and was hanged by one hand, strangled, then beheaded.