Titus 1.15-2.10 (Epistle)
15Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.
1Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
2Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.
3Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
4ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii;
5să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.
6Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi
7şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
8de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
9Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
10să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Luke 19.12-28 (Gospel)
12Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.
13A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.”
14Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”
15Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
16Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”
17El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
18A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”
19El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
20A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar;
21căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
22Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat;
23atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”
24Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.”
25„Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”
26Iar El le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
27Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”
28După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.