Genesis 28.10-17 (Vespers, Annunciation)

10Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran. 11A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela. 12Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. 13Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. 14Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. 15Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” 16Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.” 17I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

Ezekiel 43.27-44.4 (Vespers, Annunciation)

27După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.” 1M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă. 2Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! 3În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.” 4M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.

Proverbs 9.1-11 (Vespers, Annunciation)

1Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi. 2Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa. 3Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii: 4„Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice: 5„Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! 6Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!” 7Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. 8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi! 9Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! 10Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. 11Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

Luke 1.39-49, 56 (Matins Gospel, Annunciation)

39Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.” 46Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul 47şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, 49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, 56Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.

Isaiah 48.17-49.4 (6th Hour)

17Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! 18O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării. 19Sămânţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pântecelui tău, ca boabele de nisip; numele tău n-ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea. 20Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! Vestiţi, trâmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire până la capătul pământului, spuneţi: „Domnul a răscumpărat pe robul Său, Iacov!” 21Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa.

22Cei răi n-au pace, zice Domnul. 1Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei. 2Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi. 3„Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.” 4Şi eu mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, şi răsplata mea, la Dumnezeul meu.

Genesis 27.1-41 (Vespers)

1Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el. 2Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. 3Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat. 4Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.” 5Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă. 6Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau: 7„Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.” 8Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. 9Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place; 10tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.” 11Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc. 12Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.” 13Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” 14Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său. 15În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr. 16I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr. 17Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise. 18El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” 19Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 20Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” 21Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” 22Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” 23Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat. 24Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.” 25Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut. 26Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.” 27Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul. 28Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! 29Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” 30Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare. 31A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 32Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.” 33Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.” 34Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” 35Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.” 36Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” 37Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” 38Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns. 39Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus. 40Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!” 41Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.”

Proverbs 19.16-25 (Vespers)

16Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri. – 17Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. – 18Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. – 19Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci, dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta. – 20Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura ca să fii înţelept pe viitor! – 21Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. – 22Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos. – 23Frica de Domnul duce la viaţă, şi cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. – 24Leneşul îşi vâră mâna în strachină şi n-o duce înapoi la gură. – 25Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. –

Exodus 3.1-8 (Vespers, Annunciation)

1Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. 3Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” 6Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.

Proverbs 8.22-30 (Vespers, Annunciation)

22Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. 23Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. 24Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; 25am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, 26când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. 27Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, 28când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, 29când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, 30eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

Hebrews 2.11-18 (Epistle, Annunciation)

11Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” 12când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” 13Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” 14Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Luke 1.24-38 (Gospel, Annunciation)

24Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” 26În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. 32El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. 36Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. 38Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

The Annunciation of Our Most Holy Lady, the Theotokos and Ever-Virgin Mary

When Mary the Virgin was about fourteen years old, the Archangel Gabriel came to Joseph’s dwelling, where she was living, and said to her, ‘Rejoice, thou Full of Grace, the Lord is with thee: blessed art thou among women.’ Receiving assurance that she had been chosen to be the Mother of God Himself, she answered in humility, ‘Behold the handmaid of the Lord; be it unto me according to thy word.’ Immediately, the Holy Spirit came upon her, the power of the Most High overshadowed her, and the Incarnation, long awaited by the whole creation, took place: He who contains the whole universe consented to be contained in the womb of one woman, the most holy Theotokos.

The Church teaches us that it was within the holy Virgin’s power to refuse the divine conception: her knowing and willing acceptance, the consummation of the faith of the whole righteous remnant of Israel, shows us that our very salvation is the fruit of the cooperation (synergia) of human faithfulness with God’s saving grace.

Carrying in her womb the Savior of the Universe, the Virgin went to the hills of Judea to stay with her kinswoman Elizabeth, who six months before had conceived in her old age (by Zacharias the priest) St John the Forerunner. As the holy Virgin approached, the child John leaped in his mother’s womb for joy, prophesying the coming of Emmanuel. Feeling the prophecy, Elizabeth was filled with the Holy Spirit and blessed the holy Mary and the fruit of her womb. And Mary in turn glorified God, saying ‘My soul doth magnify the Lord, and my spirit hath rejoiced in God my Savior’ (Luke ch. 1).

New Confessor/Hieromartyr Tikhon, patriarch of Moscow (1925)

Born in 1865, he was tonsured a monk in 1891, and consecrated a Bishop in 1891. From 1900, he was Bishop of Alaska, with oversight of the Church throughout North America. In America, he consecrated the first Orthodox monastery on the continent and worked tirelessly to unite all ethnic groups as one flock. In 1907 he was made Bishop of Yaroslavl and returned to Russia.

In 1917, he was elected to be the first Patriarch of Moscow since the abolition of the Patriarchate by Tsar Peter the Great more than 200 years before. Almost immediately, the Russian Church was plunged into new and terrible persecution as an atheist and totalitarian government seized control. Patriarch Tikhon always sought not to quarrel with the Communist government, but his refusal to deny his faith or his Church marked him in their eyes as an enemy. In 1925 he died under mysterious circumstances, and is generally thought to have been murdered by the Soviets. He is commemorated as a Confessor, and by many as a Martyr also.

Note: because his commemoration falls on the Feast of the Annunciation, his service is usually transferred to the day before or after the Feast.