John 10.1-9 (Matins Gospel, St Raphael)

1Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. 2Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. 3Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. 4După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. 5Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” 6Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. 7Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 8Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. 9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.

Isaiah 5.16-25 (6th Hour)

16Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate. 17Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mânca moşiile prăpădite ale bogaţilor. 18Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe 19şi zic: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!” 20Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! 21Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi! 22Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; 23care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi! 24De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel. 25De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă întinsă.

Genesis 4.16-26 (Vespers)

16Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. 17Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh. 18Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh. 19Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila. 20Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. 21Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul. 22Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama. 23Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele. 24Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” 25Adam s-a împreunat iarăşi cu nevasta sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set; „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”

26Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

Proverbs 5.15-6.3 (Vespers)

15Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. 16Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? 17Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. 18Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. 19Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! 20Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? 21Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. 22Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.

23El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. 1Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, 2dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale, 3fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruie de el.

Hebrews 13.17-21 (Epistle, St Raphael)

17Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. 18Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

John 10.9-16 (Gospel, St Raphael)

9Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. 12Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. 13Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, 15aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. 16Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Our Holy Father Procopius of Decapolis (9th c.)

He was from Decapolis near the Sea of Galilee, and entered monastic life as a youth. When the Emperor Leo the Isaurian began his persecution of the holy icons, Procopius, who had previously spent his life in hiddenness and silence, boldly stood forth to defend the true Orthodox veneration of the icons. For this he was cruelly tortured and imprisoned. When the cruel Leo died and the icons were restored to the churches, Procopius returned to his monastery, where he lived in peace to a great old age. The Prologue concludes, ‘In old age, he entered into God’s Kingdom, where he beheld with joy the living angels and saints whose images were on the honoured icons on earth.’

St Raphael, bishop of Brooklyn (1915)

He was born in Syria in 1860, in the waning years of the Ottoman Empire. In his childhood, his family took refuge in Lebanon after their parish priest, St Joseph of Damascus (July 10) was martyred; but they later returned to Damascus. In 1879 he was tonsured a monk and entered into the service of Patriarch Hierotheos of Antioch. The Balamand Seminary had been closed since 1840, but the young monk was offered a scholarship at the Constantinople Patriarchate’s seminary at Halki. Returning to Syria with a theological degree, St Raphael became assistant to Gerasimos, the new Patriarch of Antioch, traveling and preaching on his behalf. After further studies in Kiev, he transferred to the jurisdiction of the Patriarchate of Moscow and for a time was professer of Arabic studies at the Theological Academy in Kazan. (At that time the downtrodden Orthodox of the Middle East received considerable aid and theological training from the Tsar and from the Church in Russia).

In 1895 he was sent to the United States to shepherd the Arab Orthodox Community in New York, which was without a church or a priest. He quickly consecrated a chapel and with great energy set about the work of shepherding his flock there; but he was concerned not only for them but for the Arab Christian immigrants scattered through North America, most of whom were without a pastor and in danger of falling into heterodoxy or abandoning religious life. He traveled widely throughout the continent, visiting, counseling and serving Arab Christians, preaching, celebrating marriages and baptisms, receiving confessions and celebrating the Divine Liturgy, usually in private houses. In 1898 he published the first Orthodox prayer book in Arabic to appear in the New World. In 1899, he made a seven-month journey through forty-three American cities, seeking out the “scattered sheep” of the Church in America. His services were attended not only by Arabs but by Russians and Greeks, all of whom at that time depended on the Russian mission to North America. During this entire period, he held the official rank of Archimandrite, though his work and duties exceeded those of most bishops.

In 1901, Patriarch Meletios was elected to the see of Antioch, the first Arab to occupy the patriarchal throne for 168 years. Several proposals were made to elect Archimandrite Raphael to a see in Syria; but he refused all such offers, pointing out the Orthodox people’s great and little-met needs in North America. In 1904, the Moscow Patriarchate made him Bishop of Brooklyn, the first Orthodox bishop to be consecrated on American soil. He redoubled his already impressive pastoral work, ordaining priests to the many new parishes that he had founded, and assisting Saint Tikhon (then Bishop of North America) in the care of his huge diocese. In 1905 he laid the foundation of the Monastery of St Tikhon in Pennsylvania.

The bishop saw the importance of integrating the faithful into the life of their new homeland, and was an early advocate of the use of English in American Church services. When Isabel Hapgood’s Service Book — the first useful English translation of the Church’s services — was published in 1906, he advocated its use in all his parishes.

In 1912, St Raphael was found to be suffering from heart disease, but continued his exhausting pastoral work for two more years. In 1915 he was finally unable to continue, and reposed after two months’ illness.

When his relics were transported in 1998 from Brooklyn to Antiochian Village in Ligonier, PA, they were found to be incorrupt, and in 2000 he became the most recently glorified Saint of North America.

In North America St Raphael is commemorated on the anniversary of his repose: February 27 on the Civil/New Calendar, February 14 on the Julian Calendar. He is also commemorated with the Synaxis of Saints of North America on the Second Sunday after Pentecost. The Patriarchate of Antioch also commemorates him, but on Saturday before the Synaxis of the Archangels (November 8).

Our Venerable Father Titus of the Lavra of the Kiev Caves (1190)

Titus and Evagrius, two monks in the famed Kiev Caves Lavra, were dear friends who, through the instigation of the demons, allowed a disagreement to descend into mutual enmity. Despite the efforts of their brother monks to reconcile them, their mutual hatred grew, to the extreme that when one of them censed the church, the other would turn and walk out.

Titus fell gravely ill and, feeling that his end was near, at last repented and asked that Evagrius come and be reconciled with him. Evagrius was unwilling, but the other monks brought him by bodily force to his brother’s bedside. Titus fell at his feet and said ‘Forgive me for having offended and wounded you in my anger. Bless me!’ Evagrius, unmoved, shouted ‘I will never forgive him, neither in this world nor in the next!’ As soon as he had uttered these words he suddenly fell down dead. Titus, on the other hand, rose up, completely cured of his illness. He told his brethren that he had seen a spear come down from heaven and strike Evagrius, and that the spear had then touched and healed him; and that the swarms of demons who had been terrifying him as he lay dying, vanished at the moment he asked Evagrius to forgive him. Saint Titus spent the rest of his days in repentance and love, and fell asleep in peace around 1190.

Our Holy Father Leander, Bishop of Seville and Apostle of Spain (600)

He was born to an aristocratic Roman family living in Spain: his father Severian was Duke of Cartagena. Saint Leander embraced monastic life as a young man in Seville, capital of the Visigoths, who had embraced Arianism and caused the Arian heresy to dominate throughout Spain. Leander became a leading figure in the struggle to restore his land to Orthodoxy, founding a school in Seville to promote the Orthodox faith. In 583 he travelled to Constantinople to seek the Emperor’s support for the Spanish Orthodox; while there he met St Gregory the Great (the future Pope of Rome), with whom he formed a lifelong friendship. On his return to Spain, Leander was made Bishop of Seville.

One of the holy bishop’s converts was Hermengild, one of the sons of the Arian king Leovigild. When Hermengild rose up against his father in the name of Orthodoxy, Leovigild launched a violent persecution of the Orthodox throughout his kingdom. (Leovigild had his son imprisoned, then executed on Pascha Day of 586.) By God’s grace, at the very height of the persecution Leovigild fell mortally ill, repented, and embraced the true Faith; at his urging his son and successor Recared converted to Orthodoxy and convened the Third Council of Toledo in 589, at which he proclaimed that the Gothic and Suevic peoples were returning to the unity of the One Church. Saint Leander presided at the Council, and devoted the rest of his life to educating the (mostly) newly-Orthodox people of Spain in the Faith. It was he who established the early form of the Mozarabic Liturgy. He reposed in peace on March 13, 600. (He is venerated on this day because his name was incorrectly placed on February 27 in the Roman Martyrology.)