1 Timothy 5.1-10 (Epistle)

1Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; 2pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia. 3Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. 4Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni. 6Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă. 7Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină. 8Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios. 9O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, 10să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.

Hebrews 9.1-7 (Epistle, Theotokos)

1Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare. 2În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 3după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”. 4El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului. 5Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. 6Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. 7Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

Luke 19.37-44 (Gospel)

37Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. 38Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!” 39Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!” 40Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” 41Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea 42şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. 43Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: 44te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”

Luke 10.38-42, 11.27-28 (Gospel, Theotokos)

38Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. 39Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. 40Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.” 41Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,

42dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” 27Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” 28Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Holy Great Martyr and Most Wise Catherine of Alexandria and those with her (305)

“Saint Catherine, who was from Alexandria, was the daughter of Constas (or Cestus). She was an exceedingly beautiful maiden, most chaste, and illustrious in wealth, lineage, and learning. By her steadfast understanding, she utterly vanquished the passionate and unbridled soul of Maximinus, the tyrant of Alexandria; and by her eloquence, she stopped the mouths of the so-called philosophers who had been gathered to dispute with her. She was crowned with the crown of martyrdom in the year 305. Her holy relics were taken by Angels to the holy mountain of Sinai, where they were discovered many years later; the famous monastery of Saint Catherine was originally dedicated to the Holy Transfiguration of the Lord and the Burning Bush, but later was dedicated to Saint Catherine.” (Great Horologion) So great was St Catherine’s eloquence that the fifty orators assigned to debate her recognized their error and, as a body, asked for baptism, for which Maximinus condemned them all to death. The Saint was then subjected to torture on a specially-constructed spiked wheel (with which she is usually shown in her icon), but an angel loosed her and miraculously smashed the wheel. Maximinus’ own wife and 200 soldiers, seeing her sufferings and the nobility with which she bore them, were moved to profess their faith in Christ and their yearning to be baptized. All of them were put to death. Finally Catherine herself was led outside the walls of Alexandria and, after a prayer of thanksgiving to God, was beheaded.

Great Martyr Mercurius (ca. 259)

He was born in the province of Asia, to a Scythian who had secretly converted to Christianity. Like his parents, he was a secret follower of Christ, serving as a legionary in the Roman army during the reign of the Emperor Decius. During a campaign, an Angel appeared to him, gave him a sword and told him to go into battle trusting in Christ’s help. Mercurius plunged into battle, fought his way alone through the enemy lines, and reached the barbarian commander Rigas, whom he killed. Upon the death of their chief the barbarians scattered and the victory was won.

The Emperor, hearing of the young soldier’s exploits, promoted him to a position at court. There, lulled by the pleasures and honors of the court, Mercurius forgot his duties to Christ his King. One night the same Angel who had given him the sword appeared to him once again and reminded him of the sword that Christ had given him, an emblem of the battle of martyrdom that he was about to enter. The next day Mercurius, now returned to his senses, refused to offer sacrifice to the gods. When called before the Emperor, he boldly proclaimed Christ and threw off his badges of office. He was thrown in prison and subjected to cruel tortures, all of which he bore with peace and joy, encouraged by the Angel who appeared to him again to offer comfort and encouragement. After long torment he was beheaded in Caesarea in Cappadocia, at the age of twenty-five.