Scripture Readings
Isaiah 43.9-14
(Vespers, St George)
9Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” –
10„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi.
11Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!
12Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.
13Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?
14Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.
Wisdom of Solomon 3.1-9
(Vespers, St George)
Wisdom of Solomon 4.7-15
(Vespers, St George)
Matthew 28.16-20
(1st Matins Gospel)
16Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă.
17Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.
18Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Acts 5.12-20 (Epistle)
12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon
13şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
15până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
19Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:
20„Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
Acts 12.1-11
(Epistle, St George)
1Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască;
2şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. –
4După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului.
5Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”
9Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”
John 20.19-31 (Gospel)
19În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
20Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
23Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”
24Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
30Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.
John 15.17-16.2
(Gospel, St George)
17Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
18Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
19Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
20Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
21Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu.
24Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.”
26Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
27Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.
1V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.
2Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
Commemorations
Holy Glorious Great-martyr, Victory-bearer and Wonderworker George (303)
“George, this truly great and glorious Martyr of Christ, was born of a father from Cappadocia and a mother from Palestine. Being a military tribune, or chiliarch (that is, a commander of a thousand troops), he was illustrious in battle and highly honored for his courage. When he learned that the Emperor Diocletian was preparing a persecution of the Christians, Saint George presented himself publicly before the Emperor and denounced him. When threats and promises could not move him from his steadfast confession, he was put to unheard-of tortures, which he endured with great bravery, overcoming them by his faith and love towards Christ. By the wondrous signs that took place in his contest, he guided many to the knowledge of the truth, including Queen Alexandra, wife of Diocletion, and was finally beheaded in 296 in Nicomedia.” (Great Horologion) The Empress Alexandra, along with a pagan priest who confessed Christ due to George’s witness, were executed together with the Great Martyr. St Alexandra is commemorated on April 21/May 4.
Neither the Great Horologion nor the Prologue, nor the Church’s services to St George, mention the most popular story of St George, his slaying of a dragon. Though many icons of the Saint show him mounted on horseback, slaying a dragon with a spear, the story is thought by many to be legendary, and the dragon in the icon symbolic.